ALERTĂ! 11 constănțeni au MURIT de GRIPĂ! Aveau între 36 și 78 de ani!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ALERTĂ! 11 constănțeni au MURIT de GRIPĂ! Aveau între 36 și 78 de ani!

Sănătate 26 Februarie 2019 / 17:25 2092 accesări

Specialiști ai Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța au anunțat evoluția infecțiilor respiratorii, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe în județul Constanța.

Astfel, analiza datelor privind evoluția infecțiilor respiratorii acute, gripei și infecțiilor respiratorii acute severe (SARI), pentru săptămâna S 07 (11.02.-17.02.2019), arată că activitatea gripală a avut un trend descrescător, dar se menține în continuare peste nivelul așteptat.

Morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă și cu cea înregistrată în aceeași perioadă a sezonului trecut. Scăderea înregistrată a fost de 16,16 %. Față de media ultimelor 3 săptămâni scăderea înregistrată a fost de 45,52%.

În săptămâna S 07 (11.02.-17.02.2019) a anului 2019 au fost izolate, în cadrul supravegherii circulației virusurilor gripale, conform datelor înregistrate de Centrul Național de Supraveghere și Control Boli transmisibile din cadrul INSP București, 92 de cazuri de virusuri gripale dintre care virus gripal tip AH1N1 - 19, virus gripal tip AH3N2 - 15, virus gripal nesubtipat A - 57 și virus gripal tip B - 1.

În sezonul 2018/2019 s-au înregistrat 11 decese confirmate prin gripă, având vârste cuprinse între 36 și 78 de ani, după cum urmează: 35 - 44 ani - 3 decese; 45 - 49 ani - un deces; 50 - 54 ani - un deces; 55 - 64 ani - 3 decese; 65 - 74 ani - 2 decese; 75-84 ani - un deces.

Menționam că, toate cazurile au avut afecțiuni asociate (hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă congestivă, tulburări de ritm cardiac, cardiopatie ischemică, insuficiență renală cronică, astm bronsic), anunță DSPJ Constanța.

La nivel național, numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 151.



12