Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 13 Mai 2015 / 00:00 782 accesări

Real Madrid vrea să-și apere trofeul

În această seară, de la ora 21.45 (în direct la Digi Sport 1 și Dolce Sport), se va disputa manșa retur a celei de-a doua semifinale a Ligii Campionilor la fotbal, dintre Real Madrid și Juventus Torino. După ce au pierdut în tur, la Torino, cu scorul de 1-2, „galacticii” vor să-și valorifice avantajul terenului propriu, pentru a putea apăra trofeul cucerit anul trecut. Finala competiției se va disputa la Berlin, la 6 iunie. Partida din această seară va fi arbitrată la centru de suedezul Jonas Eriksson.

Liga 1 la fotbal

Luni seară, în ultimul meci al etapei a 31-a din Liga 1 la fotbal, Rapid București a obținut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării. Giuleștenii s-au impus la limită, scor 1-0 (Edu Oriol 55), în deplasare, în confruntarea cu Ceahlăul Piatra Neamț. Clasament: 1. ASA 65p, 2. FC Steaua SA 64p, 3. Petrolul 52p, 4. Astra 50p, 5. CS U. Craiova 47p, 6. FC Botoşani 45p, 7. Dinamo 44p, 8. CSMS Iaşi 42p (golaveraj: 29-31), 9. FC Viitorul 42p (40-46), 10. Pandurii 38p, 11. Concordia 35p, 12. Gaz Metan 34p, 13. Rapid 33p, 14. FC Brașov 32p, 15. U. Cluj 31p, 16. CFR 27p - echipă penalizată cu 24 de puncte, 17. Ceahlăul 24p, 18. Oţelul 23p.

Chivu s-a antrenat, din nou, cu FC Viitorul

Fostul căpitan al echipei naţionale a României, Cristian Chivu, s-a antrenat din nou, ieri, alături de jucătorii echipei FC Viitorul, a anunţat site-ul oficial al grupării din Liga 1. Chivu a mai efectuat o şedinţă de pregătire alături de elevii lui Gheorghe Hagi şi în luna ianuarie. În vârstă de 34 de ani, Chivu, legitimat ultima dată la Internazionale Milano, s-a retras anul trecut din activitate, din cauza unor probleme medicale. În trecut, fundaşul a apărat de 75 de ori culorile României în partidele oficiale şi a purtat banderola de căpitan în 50 de meciuri. La nivel de club, Chivu a evoluat pentru CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam, AS Roma şi Internazionale Milano.

Rafa Benitez, suspendat o etapă în Serie A pentru insulte la adresa fotbalului italian

Antrenorul echipei Napoli, Rafael Benitez, a fost suspendat o etapă şi a fost amendat cu 5.000 de euro, pentru afirmaţii insultătoare la adresa fotbalului italian. La meciul Parma - Napoli, scor 2-2, disputat duminică, el a părăsit terenul strigând: „Fotbal italian de rahat”. În urma suspendării, Benitez nu a putut sta pe banca tehnică la meciul cu Cesena, programat luni, în etapa a 36-a a campionatului Italiei. Benitez antrenează Napoli din mai 2013, iar contractul îi expiră la finalul acestui sezon.

Eden Hazard, cel mai bun jucător al sezonului în Premier League

Eden Hazard, mijlocaşul belgian al echipei Chelsea Londra, a fost ales, ieri, de asociaţia jurnaliştilor sportivi din Anglia, cel mai bun jucător al sezonului din Premier League, informează „L'Equipe“. În vârstă de 24 de ani, internaţionalul belgian i-a devansat în această ierarhie pe Harry Kane (Tottenham Hotspur) şi John Terry (Chelsea Londra). Eden Hazard este primul belgian care primeşte acest premiu şi îi succede uruguayanului Luis Suarez, care în sezonul precedent a marcat 31 de goluri în campionat pentru FC Liverpool. Hazard a câştigat în acest sezon titlul în Premier League şi Cupa Ligii Angliei cu Chelsea Londra.

„Chicharito” Hernandez nu a fost convocat pentru Copa America

Javier „Chicharito” Hernandez, atacantul echipei Real Madrid, nu a fost convocat de selecţionerul Miguel Herrera la naţionala Mexicului pentru Copa America, competiţie care se va desfăşura în Chile, în perioada 11 iunie - 4 iulie. Mexicul face parte din Grupa A la Copa America, alături de Chile, Ecuador şi Bolivia. În schimb, Lionel Messi, Carlos Tevez, Gonzalo Higuain și Sergio „Kun” Aguero au fost incluşi de selecţionerul naţionalei Argentinei, Gerardo Martino, în lotul lărgit pentru turneul final al competiției. Argentina face parte din Grupa B, alături de Uruguay, Paraguay şi Jamaica.

Adebayor îşi acuză fratele că i-a furat tricourile primite de la Foe şi Zidane

Emmanuel Adebayor, internaţionalul togolez al echipei Tottenham Hotspur, şi-a acuzat fratele Rotimi că în urmă cu câţiva ani a furat tricourile primite de la Marc-Vivien Foe şi Zinedine Zidane, precum şi un colier valoros pe care fotbalistul i-l dăruise mamei sale. El a precizat, pe pagina sa de Facebook, faptul că, după ce a fost transferat de la Metz la Monaco, a ajuns într-o fază avansată în Liga Campionilor şi a jucat împotriva echipei Real Madrid. Emmanuel Adebayor a menţionat că, şi atunci când a decis să îl ia pe fratele său alături de el în Franţa, acesta a continuat să fure. Adebayor a mai scris zilele trecute, tot pe Facebook, că şi sora sa Yabo i-a creat probleme și a menţionat că alt frate, Kola, a profitat, de asemenea, de generozitatea sa. La sfârşitul anului trecut, Adebayor a acuzat-o pe mama sa că practică magia neagră şi din această cauză el traversează o perioadă mai slabă pe teren. Emmanuel Adebayor a evoluat de-a lungul carierei la echipele Metz (2001-2003), AS Monaco (2003-2006), Arsenal Londra (2006-2009), Manchester City (2009-2012) şi Real Madrid (2011, sub formă de împrumut). Din 2012, el este legitimat la formația engleză Tottenham Hotspur.



12