Anunț MAE: nu sunt români printre victimele atacului armat din Viena

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anunț MAE: nu sunt români printre victimele atacului armat din Viena

Externe 21 Decembrie 2018 / 20:14 722 accesări

Ministerul Afacerilor de Externe a transmis, vineri, la solicitarea MEDIAFAX, referitor la atacul armat din Viena, că până în acest moment autoritățile locale nu au notificat cu privire la existența unor români printre persoanele afectate, potrivit Mediafax.

"Ambasada României la Viena urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul armat produs la data de 21 decembrie, în Viena. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre victime. Până în acest moment, autoritățile locale nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident", a transmis MAE, vineri, la solicitarea MEDIAFAX.

ASISTENȚĂ CONSULARĂ PENTRU CETĂȚENII ROMÂNI

Sursa citată a adăugat că "cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81 şi 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii: (0043)-699.117.26027. Ambasada României la Viena monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătit să intervină, dacă situația o va impune".

FILMUL ACȚIUNII

Cel puţin o persoană a murit, iar alta a fost rănită după ce un individ a deschis focul, vineri, într-un restaurant din oraşul Viena, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate austriece. Atacul armat a avut loc vineri la ora 13.30 (14.30, ora României) în restaurantul "Figlmüller", situat în centrul oraşului Viena. Un individ a deschis focul spre persoane din interiorul localului şi a reuşit să fugă. O persoană a murit, iar alta este rănită în urma atacului armat, relatează site-urile de ştiri Krone.at şi Nachrichten.at. Poliţia îl caută activ pe autorul atacului.

Citește și:

Alertă atac armat la Viena! Mai multe victime în urma unor împușcături



12