APMC răspunde în Parlament memoriului înaintat de ”Operatorul Portuar”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

APMC răspunde în Parlament memoriului înaintat de ”Operatorul Portuar”

Justiție 18 Martie 2015 / 00:00 1011 accesări

Reprezentanții Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) au depus, ieri, la Parlament, un punct de vedere la memoriul Organizaţiei Patronale ”Operatorul Portuar”, potrivit oficialilor CN APMC. Totodată, în cadrul întâlnirii de la Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaţilor, în care s-a dezbătut memoriul înaintat de ”Operatorul Portuar” către Ministerul Transporturilor, membrii Comisiei au spus că vor analiza situaţia. ”Membrii Comisiei pentru Transporturi şi Infrastructură din cadrul Camerei Deputaţilor au spus că vor analiza situaţia şi că vor acorda sprijin CN APMC în vederea clarificării şi reglementării punctelor legate de subconcesiuni, astfel încât să poată fi derulate acest tip de contracte”, au declarat, pentru ”Telegraf”, reprezentanți ai CN APMC. La întâlnire au participat membrii Comisiei, reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, membri ai conducerii CN APMC, precum și reprezentanți ai ”Operatorului Portuar” şi ai sindicatelor portuare. Reamintim că, începând de luni, 9 martie și până la 10 aprilie, reprezentanți ai ”Operatorului Portuar” și ai Federației Naționale a Sindicatelor Portuare pichetează sediul Administrației Porturilor Maritime, deoarece nu sunt de acord cu Master Planul Portului Constanța.



12