Asociația Elevilor din Constanța: Elevii solicită ministrului Ligia Deca să demisioneze!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asociația Elevilor din Constanța: Elevii solicită ministrului Ligia Deca să demisioneze!

Educație 05 Decembrie 2023 / 21:27 1110 accesări
Foto: Asociația Elevilor din Constanța

Foto: Asociația Elevilor din Constanța

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită demisia ministrului Educației, Ligia Deca, în urma clasării României pe ultimele locuri în rapoartele europene ce privesc calitatea educației.

Ediția 2023 a 'Monitorului Educației și Formării', raport anual al Comisiei Europene, a fost lansată pe 30 noiembrie, având scopul de a defini obiective educaționale pentru statele membre UE și de a evalua progresele în domeniu.

Raportul stabilește șapte ținte majore, printre care creșterea participării copiilor la educație timpurie, reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii și îmbunătățirea competențelor digitale.

România s-a clasat pe ultimele locuri la majoritatea categoriilor.

Comunicatul de presă alAsociația Elevilor din Constanța (AEC)

Pe 30 noiembrie a fost lansată ediția 2023 a “Monitorului Educației și Formării”, un raport anual întocmit de Comisia Europeană cu scopul de a stabili obiective pentru statele membre UE și pentru a măsura progresele pe care le înregistrează sistemele lor educaționale. Acest raport întrunește 7 ținte, conform Edupedu.ro:

Cel puțin 96% dintre copiii cu vârste între 3 și 6 ani să participe la programe de educație timpurie (grădiniță și creșă) – media UE era la 92,5% în 2021
Rata părăsirii timpurii a școlii să fie, până în 2030, sub 9% – media UE în 2022 era de 9,6%
Rata tinerilor de 15 ani care au competențe scăzute în citire, matematică și științe să fie, până în 2030, mai mică de 15% – media UE era la PISA 2018 de 22,5% la citire, 22,9% la matematică și 22,3% la științe

Rata celor cu competențe digitale scăzute în clasa a VIII-a trebuie să fie, până în 2030, mai mică de 15% (testul ICILS 2018 nu a oferit suficiente date pentru a calcula media UE, dar sunt așteptate datele ICILS 2023 la finalul anului 2024 pentru a vedea media și rezultatele pe fiecare țară în parte). (N.red. Studiul internațional de competență informatică și de informare 2023 (ICILS), implementat de către Asociația Internațională pentru Evaluarea Rezultatelor Educaționale (IEA), evaluează capacitățile tinerilor de a utiliza tehnologia informației și comunicațiilor prin măsurarea performanței elevilor de clasa a VIII-a în materie de informatică cunoștințe digitale – sursa).

Rata absolvenților de învățământ tehnic și vocațional (VET) care beneficiază de expunere la învățarea bazată pe muncă în timpul educației și formării lor profesionale ar trebui să fie, până în 2025, de cel puțin 60% – media UE în 2022 a fost de 60,1%
Rata tinerilor cu vârste între 25 și 34 de ani care au studii superioare ar trebui să fie, până în 2030, de cel puțin 45% – media UE era în 2022 de 42%
Cel puțin 47% dintre adulții cu vârste între 25-64 de ani ar trebui să participe la activități de învățare în ultimele 12 luni (până acum indicatorul era calculat pentru participarea la educație în ultima lună, iar pentru acest nou indicator nu există o medie UE calculată încă)

La categoriile antemenționate, România este pe ultimul loc, cu două excepții la punctele 6 si 7, unde se clasează în ultimele patru poziții.
Astfel, din cauza unui sistem educațional șubred, mulți dintre copiii români nu sunt dați la grădiniță, părăsesc școala de mici, nu au competențe suficiente pentru a fi considerați alfabetizați funcțional, iar adulții se opresc din a mai învăța pe parcursul vieții lor.
Nici rezultatele de la testarea PISA 2022 nu sunt mai îmbucurătoare:
În rândul țărilor din Uniunea Europeană ce au participat la testare, România se clasează pe penultimul loc, fiind înaintea Bulgariei. La nivel general, țara noastră apare pe locul 45 din 81 de țări și teritorii participante.

România înregistrează un regres semnificativ față de anii trecuți. Țara noastră se află la un nivel similar cu Serbia și Grecia, făcând parte din a treia categorie, cea a statelor cu rezultate sub media OECD.

Solicităm demisia de onoare a actualului ministru al Educației în urma dovedirii incapacității și dezinteresului în asigurarea unui sistem educațional funcțional și calitativ!



Ştiri recomandate

12