AstraZeneca își retrage vaccinul Covid-19 la nivel mondial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

AstraZeneca își retrage vaccinul Covid-19 la nivel mondial

Sănătate 08 Mai 2024 / 08:44 967 accesări

Producătorul de medicamente AstraZeneca își retrage vaccinul Covid-19 la nivel mondial, anunță The Telegraph.

Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană, după ce compania și-a retras voluntar autorizația de introducere pe piață.

Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută la începutul lunii martie și a intrat în vigoare, marți.

Solicitări similare vor fi făcute în următoarele luni în Marea Britanie și în alte țări care au aprobat vaccinul Vaxzevria. AstraZeneca anunțase că retrage vaccinul din motive comerciale. Serul nu mai este fabricat și a fost înlocuit cu vaccinuri actualizate.

În ultimele luni, vaccinul a făcut obiectul unei dezbateri intense din cauza unui efect secundar foarte rar, care provoacă formarea de cheaguri de sânge și duce la un număr scăzut de trombocite.

AstraZeneca a recunoscut că vaccinul poate, în cazuri foarte rare, să provoace un sindrom al trombozei asociat cu cel puțin 81 de decese în Marea Britanie și cu sute de cazuri de răni grave.



Ştiri recomandate

12