Atenție! Se ridică mașinile! Vezi de când!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consilierii au votat regulamentul

Atenție! Se ridică mașinile! Vezi de când!

Administrație 31 Octombrie 2018 / 16:57 2558 accesări

Atenție, șoferi! Dacă obișnuiați să vă mai parcați mașina neregulamentar, trebuie să vă schimbați de urgență comportamentul! Asta pentru că, de acum, cei care își lasă mașinile în loc nepermis vor rămâne fără ele. Consilierii locali din Constanța au votat miercuri, 31 octombrie, Regulamentul de transport şi depozitare a vehiculelor staţionate sau oprite neregulamentar în zonele nepermise din municipiul Constanţa. Acesta conține o serie de prevederi legate de această activitate la nivel local, după ce Guvernul a reglementat acest lucru la nivel național. Pactic, odată adoptat, regulamentul permite ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, astfel încât acestea să nu mai blocheze circulația. Totodată, este de așteptat ca acest regulament să îi determine pe șoferii indisciplinați să renunțe la obiceiurile proaste. Potrivit primarului Decebal Făgădău, în primă fază, autoritățile locale vor derula o amplă campanie de conștientizare și informare, urmând ca, din 15 noiembrie, să înceapă acțiunile propriu-zise de ridicare a mașinilor care ocupă, în mod neregulamentar, domeniul public.

CUM RĂMÂI FĂRĂ MAȘINĂ

Potrivit regulamentului, ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţia de ridicare de către agentul constatator, poliţistul rutier sau poliţistul local. Dispoziţia de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare şi marca vehiculului, precum și numărul şi seria sigiliilor aplicate pe caroseria vehiculului de către prestator. Ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie în vehicul, nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau a punerii în executare a măsurii tehnico-aministrative de ridicare. Totodată, trebuie știut faptul că nu se va dispune ridicarea vehiculului aparţinând unei instituţii care desfașoară o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă (Poliție, Ambulanță, Pompieri, etc).

CUM SUNT TRANSPORTATE ȘI DEPOZITATE MAȘINIRE RIDICATE

Regulamentul conține o serie de prevederi legate de sesizarea cazurilor în care mașinile sunt parcate neregulamentar. Astfel, potrivit documentului, cetăţenii pot sesiza existenţa unor vehicule staţionate sau oprite neregulamentar la dispeceratele Poliţiei Municipiului Constanţa şi Poliţiei Locale. Agenții care au constatat parcarea ilegală a vehiculelor vor executa fotografii, respectiv filmări din care să rezulte data, ora, minutul şi locul, numărul de înmatriculare al vehiculului în cauză şi, când este cazul, indicatorul de interzicere a staţionării. După minim 5 minute se execută al doilea set de fotografii și filmări, în aceleaşi condiţii. În ceea ce privește transportul vehiculului ridicat, această activitate se realizează de către SC CONFORT URBAN SRL, conform prevederilor legale în vigoare. Trasportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul autoturismului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheluielilor efectuate. în acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare. Procedura privind ridicarea vehiculului se consideră finalizată în momentul în care toate cele 4 roţi ale vehiculului ridicat se află pe platforma autospecialei de ridicări. Depozitarea se face în spaţii corespunzătoare, special amenajate în condiţiile legii. Operatorul care efectuează serviciul de ridicare, transport şi depozitare descarcă vehiculul şi îl plasează cu atenţie în depozit şi răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare în condiţiile prevăzute de lege. Programul de restituire a vehiculelor depozitate se'asigură prin serviciu continuu pe durata a 24 de ore. În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de către proprietar sau de deţinătorul legal, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depozitării se demarează procedura privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale.



12