Avertisment pentru bolnavii de hepatită C! Sunt medicamente cu mare risc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avertisment pentru bolnavii de hepatită C! Sunt medicamente cu mare risc!

Sănătate 23 Octombrie 2015 / 15:05 1204 accesări

Bolnavii de hapatită C au primit un avertisment din partea Agenției americane a medicamentelor (Food and Drug Administration, FDA)! Mai exact, specialiștii au atras atenția asupra riscurilor grave, chiar și decese, pe care le prezintă administrarea a două medicamente produse de laboratoarele americane Abbvie, informează agenția France Presse, potrivit Agerpres. Experți ai Abbvie au depistat cazuri de insuficiență hepatică la pacienții cu ciroză care au primit, în tratamentul lor, medicamentele Pak Viekira și Technivie. Unele dintre aceste cazuri au necesitat transplant de ficat sau au fost fatale. Astfel, Agenția a impus Abbvie să aplice etichete de avertizare împotriva riscurilor grave asupra ficatului pe care le prezintă aceste medicamente pentru tratarea hepatitei C, o infecție hepatică cronică. ”FDA a dat undă verde pentru introducerea pe piață a medicamentului Pak Viekira în decembrie 2014 și a Technivie în iulie anul trecut. Până acum au fost raportate din întreaga lume cel puțin 26 de cazuri de probleme grave legate, probabil, de aceste medicamente”, potrivit sursei citate. FDA a cerut persoanelor care iau aceste medicamente să se adreseze imediat medicului dacă prezintă oboseală, slăbiciune, pierderea poftei de mâncare, au greață, vărsături, ochii și pielea îngălbenite și scaune de culoare deschisă, semne ale unor posibile probleme grave ale ficatului, completează sursa citată.

Taguri articol


12