„Bal mascat”, la concurenţă cu redeschiderea teraselor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Seară verdiană

„Bal mascat”, la concurenţă cu redeschiderea teraselor

Cultură 29 Aprilie 2013 / 00:00 595 accesări

Festivalul „Giuseppe Verdi”(5 - 28 aprilie), organizat şi găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, a ajuns la final. Penultima seară a amplei manifestări, dedicată aniversării a 200 de ani de la naşterea marelui compozitor Giuseppe Verdi, a adus pe scenă opera „Bal mascat\", a cărei premieră absolută, din 1859, a întâmpinat probleme cu cenzura guvernului italian al vremii. În formatul clasic, cu elemente minimaliste în decoruri, creaţia verdiană a reuşit, vineri seară, să stârnească ropote de aplauze, graţie interpretării scenice admirabile.

DISTRIBUŢIE MIXTĂ La concurenţă cu redeschiderea teraselor din urbe, opera verdiană a fost pusă în valoare de artişti îndrăgiţi, atât constănţeni, cât şi invitaţi din ţară: Răzvan Săraru, Stela Sârbu, Antonia Mânecan - Oradea, Iordache Basalic - Bucureşti, Mădălina Sandu, Laurenţiu Severin, Constantin Acsinte, Marius Eftimie (debut) şi Bogdan Sandu.

Subiectul este inspirat de asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei, în 1792, dar guvernul italian i-a cerut compozitorului să intervină cu modificări substanţiale în poveste, cenzura vremii dorind să evite conotaţiile politice şi sugestiile de natură anarhică pe care aceasta le-ar fi conţinut. Astfel, constănţenii au asistat la povestea unui guvernator din Boston, îndrăgostit de soţia prietenului şi sfătuitorului său de taină, situaţie complicată de un complot de asasinare care îl viza direct şi de demascarea legăturii amoroase ilicite, care-l mută pe prietenul contelui în tabăra adversă, a complotiştilor. Din nou, la modul tragic shakespearian din arhicunoscuta „Romeo şi Julieta\", de pildă, spectatorii sunt puşi în faţa unei confruntări inegale cu destinul, cu răsturnări de situaţie surprinzătoare şi mai ales, sunt ei înşişi confruntaţi cu un limbaj al iubirii total „depăşit\" de „principiile\" din actualitatea imediată. Astfel, preţul vieţii în numele dragostei nevinovate şi în numele patriei a uimit audienţa tânără, parte din care s-a şi retras din sală, după al doilea act.

AUDIENŢĂ TÂNĂRĂ Am încercat să discutăm cu câţiva tineri a căror prezenţă era, evident, impusă de activităţile extraşcolare. Întrebaţi dacă le place piesa, câţiva dintre elevii de la Şcoala nr. 3 „Ciprian Porumbescu\" au răspuns afirmativ, cu un oarecare entuziasm şi au recunoscut că au venit la operă „pe jumătate din cauza şcolii, pe jumătate că am vrut noi\".

Sub bagheta dirijorală a lui Adrian Morar din Bucureşti, spectacolul a avut o audienţă a cărei medie de vârstă poate inspira optimism responsabililor de la „Danovski\". Chiar butonând la telefoanele mobile pe reţele de socializare sau pe mesageria scrisă, elevii s-au conformat... sarcinii şcolare. Ei au rezistat până la finalul spectacolului în care, cu o generozitate greu verosimilă în zilele noastre, contele, înjunghiat de soţul gelos în timpul unui bal mascat, apucă să-şi ierte toţi duşmanii şi să disculpe soţia infidelă sau vrăjitoarea trimisă în exil, pentru că aşa e în opera romantică.

Festivalul „Giuseppe Verdi” s-a încheiat, ieri seară, cu o operă de maturitate a compozitorului, „Aida”, sub bagheta maestrului dirijor Radu Ciorei.



12