Campanie de colectare a tonelor de gunoaie şi de recuperare a cadavrelor de pe Everest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campanie de colectare a tonelor de gunoaie şi de recuperare a cadavrelor de pe Everest

Externe 11 Aprilie 2024 / 15:17 649 accesări
Foto: unsplash.com

Foto: unsplash.com

Pe măsură ce începe sezonul de escaladă pe Everest, care atrage sute de alpinişti dornici să urce pe vârfurile din Himalaya, armata nepaleză a început joi o campanie cu un obiectiv cu totul diferit: colectarea tonelor de gunoaie şi a cel puţin cinci cadavre de pe cel mai înalt munte din lume şi de pe alte două vârfuri, informează EFE.

Armata intenţionează să colecteze în total 10 tone de deşeuri solide de pe Everest (8.848 metri), Lhotse (8.516 metri) şi Nuptse (7.861 metri), a declarat pentru EFE generalul de brigadă Sanjaya Deuja, directorul campaniei, aflată la a cincea ediţie şi care se va încheia pe 5 iunie şi care va servi şi la recuperarea a cel puţin cinci cadavre de pe Everest.

"Ştim cu toţii că poluarea mediului creşte pe cel mai înalt vârf din lume, o problemă delicată din punct de vedere ecologic. Misiunea noastră este să protejăm mediul şi frumuseţea muntelui", a explicat Deuja.

Scopul nu este pur estetic, a adăugat el, amintind că gheţarii de pe Himalaya "hrănesc oamenii care locuiesc în aval" prin alimentarea fluviilor Gange sau Ind.

Potrivit oficialului nepalez, la misiune vor participa 12 membri ai armatei nepaleze special antrenaţi pentru a face faţă la mari altitudini şi 18 şerpaşi.



Ştiri recomandate

12