Canalul Dunăre-Marea Neagră „merge” pe profit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Canalul Dunăre-Marea Neagră „merge” pe profit

Justiție 25 Noiembrie 2011 / 00:00 664 accesări

Traficul realizat pe Canalul Dunăre - Marea Neagră în prima jumătate a lunii noiembrie a demonstrat, încă o dată, importanţa economică a acestuia. Potrivit datelor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN), în săptămâna 10-17 noiembrie, traficul înregistrat pe canalele navigabile avea un avans de 7 zile faţă de planul propus pe acest an, în ciuda condiţiilor dificile în care s-a realizat navigarea. „Nivelul Dunării a fost în continuă scădere, iar dimineaţa se înregistrau condiţii de ceaţă, ceea ce făcea ca, pentru câteva ore, navele să fie blocate la ecluza Cernavodă. Cu toate acestea, volumul de tranzit pe Canalul Dunăre - Marea Neagră realizat până la această oră este de 1.751.059 tone capacitate şi 629.781 tone marfă, volumul prevăzut pentru această perioadă fiind de 1.228.320 tone capacitate şi 559.000 tone marfă. Cu alte cuvinte, planul a fost realizat în proporţie de 143% pentru tone capacitate şi respectiv 113% plan realizat pentru tone marfă”, au declarat reprezentanţii CN ACN. Cele mai importante cantităţi de mărfuri tranzitate până la jumătatea lunii noiembrie pe canalele navigabile rămân cerealele, cu 235.001 tone faţă de 192.000 tone plan propus (122%), minereurile brute, cu 96.700 tone faţă de 51.200 tone plan propus (189%), minereurile neferoase, cu 81.000 tone faţă de 42.667 tone plan propus (190%), minereurile de fier, cu 127.000 tone faţă de 128.000 tone plan propus (99%) şi seminţele, cu 22.700 tone faţă de 25.600 tone plan propus (89%).



12