„Cantacuzino“ susține, pe probe, că produsele Hexi Pharma au fost eficiente!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„S-a lezat dreptul la informarea corectă a cetățenilor“

„Cantacuzino“ susține, pe probe, că produsele Hexi Pharma au fost eficiente!

Sănătate 26 August 2016 / 17:55 971 accesări

În ediția din 25 august a cotidianului nostru am anunțat, prin intermediul articolului intitulat „Distrugerea Sănătății? Răsturnare de situație în cazul Hexi Pharma!“, că publicația ”Evenimentul Zilei” (EZ) a adus opiniei publice informații de-a dreptul stupefiante: ”Toate produsele analizate la celebrul și renumitul institut (și în străinătate) ”Cantacuzino” din București au acţiune bactericidă şi fungicidă! Au omorât toţi viruşii, toţi microbii şi toţi fungii!”. Informația oferită de publicația menționată, în exclusivitate, este șocantă! Surse judiciare au dezvăluit pentru EZ că ”autorităţile au ridicat probe sigilate de la depozitul din Mogoşoaia şi din mai multe spitale, le-au testat eficienţa şi au constatat că biocidele Hexi Pharma au trecut proba bacteriologică”.

Pe 26 august, informația a fost răspândită la nivel național, prin intermediul unui comunicat de presă oferit de către Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM), cel care a efectuat analizele compoziției produselor Hexi Pharma. Astfel, institutul a informat că un conţinut diminuat de substanţă activă într-un produs dezinfectant nu demonstrează ineficienţa biocidă a acestuia. ”Conformitatea unui produs biocid presupune atât conformitatea compoziţiei chimice, cât şi eficienţa biocidă pentru domeniul de utilizare a produsului. Nu există o corelaţie directă între cele două tipuri de încercări. Conţinutul diminuat de substanţă activă din produsul dezinfectant nu demonstrează ineficienţa biocidă a acestuia, iar conformitatea eficacităţii biocide nu anulează neconformitatea chimică. Prin urmare, nu se poate opune unei analize chimice nicio analiză microbiologică efectuată de niciun laborator acreditat sau neacreditat”, se precizează în comunicatul ICECHIM, punctat de Antena 3. Poziția oficială a institutului a fost prezentată în emisiunea ”Esențial” (a postului TV menționat) de către Mircea Badea și Ana Maria Roman. Jurnalistul Cătălin Tolontan, redactorul-șef GSP, a comentat într-o intervenție telefonică punctul de vedere al ICECHIM. ”Dacă am presupune că un produs ar fi suficient să fie eficient doar pentru a putea fi folosit în spitale, n-am ține cont de următoarea situație: produsul poate să omoare bacteriile, dar prin asta el face rău omului sau mediului. Dacă există substanțe nedeclarate în produse, de exemplu, ele pot fi extrem de eficiente. Nu știm în acest moment despre care dintre dezinfectanți vorbim numindu-i eficienți”, a spus redactorul-șef GSP.

Laboratorul ICECHIM a efectuat în ultimele 4 luni, la solicitarea autorităților și a unor agenți economici, circa 120 de determinări ale conținutului de substanțe active (concentrație) din produse comercializate de Hexi Pharma, toate sigilate și etichetate, se arată în comunicatul institutului.

„Confuzia generată și perpetuată între cele două tipuri de analize ale produselor biocide lezează în primul rând dreptul la informare corectă a tuturor cetățenilor. Formulări de tipul „chiar produse diluate de 2.000 de ori nu au fost diluate în limita legii” conduc la concluzia că eficacitatea biocidă definește final conformitatea produsului”, se mai arată în comunicat. De asemenea, ICECHIM consideră că „prin confuzia menținută între cele două tipuri de analize ale produselor de biocide se lezează prestigiul laboratoarelor și implicit al institutelor implicate în evaluarea conformității produselor Hexi Pharma”.



12