Cât costă Marea Barieră de Corali? Nepreţuită...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Studiu. Estimare Deloitte

Cât costă Marea Barieră de Corali? Nepreţuită...

Externe 26 Iunie 2017 / 15:46 1236 accesări

Chiar dacă pare imposibil de estimat, Marea Barieră de Corali are un preţ. Acesta a fost stabilit de cabinetul Deloitte Access Economics la cererea Fundației Marii Bariere de Corali. Astfel, specialiştii de la Deloitte Access Economics au apreciat valoarea sa la 56 de miliarde de dolari australieni (37 de miliarde de euro), relatează AFP. Înscris în Patrimoniul mondial al UNESCO, acest ecosistem este amenințat în prezent de încălzirea globală, exploatările agricole sau dezvoltarea economică. Cererea Fundației Marii Bariere de Corali se întemeiază tocmai pe faptul că valoarea acestui recif trebuie conştientizată şi în cifre. Astfel, în raportul său publicat luni, cabinetul a estimat la 29 de miliarde de dolari australieni (AUD) valoarea turistică a recifului de care depind în total 64.000 de locuri de muncă. Acest studiu arată că Marea Barieră contribuie mai mult decât oricare alt sit la imaginea internațională a Australiei. "Valoarea estimată a Marii Bariere de Corali echivalează cu cea a 12 Opere din Sydney", potrivit lui Steve Sargent, directorul Fundației. "Acest raport relevă că Marea Barieră în calitate de ecosistem, resursă economică sau tezaur național este prea importantă ca să dispară", a subliniat el.

Pentru acest studiu au fost chestionate 1.500 de persoane originare din 10 țări cu privire la valoarea acestui recif, fie ca valoare turistică, fie ca importanță pentru biodiversitatea mondială sau imaginea Australiei. "Este evident că Marea Barieră de Corali este de neînlocuit și neprețuită", a conchis John O'Mahony, directorul Deloitte Access. Acest recif este amenințat de asemenea de proliferarea acasterelor, un tip de stea de mare devoratoare de corali, precum și de episoadele consecutive de albire a coralilor ca urmare a încălzirii globale.



12