La data de 22 noiembrie, în jurul orei 01.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Prelungirea Liliacului.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În urma controlului corporal, asupra bărbatului, au fost găsite două pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.
--------
La data de 23 noiembrie, în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula pe bulevardul Independenței.
Acesta nu a oprit la semnal și și-a continuat deplasarea, polițiștii pornind în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Autoturismul a fost interceptat pe un teren din apropierea stației C.F.R. Medgidia.
S-a procedat la legitimarea și identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 46 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
--------
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un ansamblu rutier format din autotren și semiremorcă, pe D.N. 22A, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
--------
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 13.45, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Neptun au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Gării din stațiunea Neptun, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.