Ce soluții au instituțiile maritime din Constanța în caz de furtuni violente pe mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Motive reale de îngrijorare

Ce soluții au instituțiile maritime din Constanța în caz de furtuni violente pe mare

Social 12 Octombrie 2016 / 16:56 2469 accesări

Directorul general al ANR, Răzvan Gabriel Trandafir: ”Sunt puține nave și flota ARSVOM este un pic veche, dar cred că aceste lucruri se vor îmbunătăți”.

Directorul general al ANR, Răzvan Gabriel Trandafir: ”Sunt puține nave și flota ARSVOM este un pic veche, dar cred că aceste lucruri se vor îmbunătăți”.

Șef serviciu Centrului MRCC din cadrul ANR, Dumitru Bucuresteanu

Șef serviciu Centrului MRCC din cadrul ANR, Dumitru Bucuresteanu

Municipiul Constanța, prin Autoritatea Navală Română (ANR), găzduiește în aceste zile cea de-a 13-a Conferință Internațională ”Căutarea și Salvarea de vieți omenești pe mare - SAR în regiunea Mării Negre”. Conferința se desfășoară pe parcursul a două zile - 12 și 13 octombrie - și are ca scop reunirea tuturor factorilor zonali implicaţi în desfăşurarea şi coordonarea activităţilor de căutare şi salvare marină, pentru a creşte eficienţa acţiunilor de căutare şi salvare, precum şi pentru a îmbunătăţi coordonarea regională a serviciilor de căutare şi salvare în regiunea Mării Negre. Reprezentanți ai autorităților și administrațiilor maritime din zona Mării Negre, responsabili cu activitatea de căutare și salvare de vieți omenești pe mare, atât din România, cât și din Bulgaria, Georgia, Turcia, Ucraina și Federația Rusă, prezintă, pe lângă operațiunile SAR offshore la Marea Neagră, și planurile de cooperare SAR cu navele de pasageri și rapoarte privind activitatea de căutare și salvare de vieți omenești pe mare.

PESTE 200 DE ALERTE

În țara noastră, reprezentanții ANR au fost solicitați să intervină de peste 200 de ori în acest an, trei sferturi dintre alerte fiind reale. ”Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut au fost mai puține alerte. În general, în perioada sezonului estival sunt cele mai multe situații de pericol pe mare. Vin turiști și sunt momente când vremea se strică, dar turiștii se avântă în mare”, a precizat şeful serviciului Centrului Maritim de Coordonare - MRCC din cadrul ANR, Dumitru Bucureșteanu. Directorul general al ANR, Răzvan Gabriel Trandafir, a încercat să explice modul în care se desfăşoară activităţile de căutare şi salvare marină. Potrivit lui, România nu a avut operațiuni majore, cel puțin nu în ultimii zece ani. ”Toate operațiunile de căutare și salvare se coordonează de către ANR, prin centrul de coordonare din cadrul Autorității, iar intervenția operațională se face de către Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare - ARSVOM. Pe partea maritimă există navele ARSVOM, plus cooperarea cu operatorii privați”, a spus directorul ANR. Trandafir a recunoscut că țara noastră suferă la capitolul dotări. ”Într-adevăr, sunt puține nave și flota ARSVOM este un pic veche, dar cred că aceste lucruri se vor îmbunătăți. Avem nave care se duc la furtună de gradul 6-7, ale ARSVOM, sunt remorcherele declarate că țin la 6 - 7 și funcționează, cel puțin la nivel declarativ (…) Elicopterele la care putem apela fac parte din cadrul operatorilor privați și ISU, din partea statului”, a spus el. Bucureșteanu susține, în schimb, că nu avem nave capabile să iasă pe mare agitată, dacă vântul este exptrem de puternic. Potrivit lui, singura navă disponibilă pentru a interveni în cazul unei furtuni de gradul 7 ar fi remorcherul Hercules al ARSVOM, care este în reparații. ”ARSVOM are trei nave de viteză pentru salvări de vieți omenești. Remorcherul Hercules este acum în reparații. El va fi capabil să iasă pe vremea rea, pe furtună. Celelalte două nu sunt capabile să iasă pe furtună, doar dacă sunt valuri între 3-4 metri, maxim. Dacă marea este mai agitată, atunci am putea să intervenim cu sectorul privat”, a precizat Dumitru Bucureșteanu.

România a iniţiat în anul 2004 ciclul Conferinţelor Black Sea SAR, prin organizarea primei sesiuni, în cooperare cu Organizaţia Maritimă Internaţională, în baza prevederilor legislaţiei internaţionale menţionate mai sus amintite, cât şi ale celei naţionale în domeniu, şi anume Legea nr.31/1999, care aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 115 din 27 august 1998 pentru aderarea României la Convenţia internaţională SAR 1979.



12