Cei mai bogați oameni din lume câștigă pe fondul unei potențiale victorii a lui Clinton

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cei mai bogați oameni din lume câștigă pe fondul unei potențiale victorii a lui Clinton

Externe 08 Noiembrie 2016 / 14:53 411 accesări
Bill Gates

Bill Gates

Luni, în așa-numita ”the day before the day” (ziua dinaintea zilei... alegerilor), cei mai bogați oameni ai planetei și-au adăugat în total 35,4 miliarde de dolari în conturi, după ce jucătorii de la bursele de valori au speculat că Hillary Clinton va fi aleasă președintele SUA, potrivit Bloomberg. Valoarea netă cumulată a averilor a celor mai bogați oameni a crescut de vineri cu 0,8%, conform indexului Bloomberg al miliardarilor, până la nivelul de 4,4 mii de miliarde de dolari, înregistrat la închiderea piețelor din New York.

Piețele globale de acțiuni și de mărfuri au crescut pe măsură ce investitorii au pariat pe ultima declarație a FBI că e-mailurile trimise de Clinton nu reprezintă o infracțiune, care i-a mărit șansele candidatei democrate de a deveni al 45-lea președinte al SUA. Mai mult, miliardarii americani preferă președinția Clinton, conform donațiilor acordate celor doi candidați, având în vedere că 17 dintre cei mai bogați oameni au contribuit la candidatura lui Hillary, potrivit datelor Bloomberg. ”Percepția de piață este că președinția Clinton va fi similară cu ultimii opt ani, în termeni de acțiuni reglementatorii, și că amploarea schimbărilor în economie va fi mai mică în comparație cu cea a unei președinții Trump”, crede Robert Lutts, reprezentantul Cabot Wealth Management Inc. din Salem, Massachusetts. Miliardarii americani reprezintă o treime din totalul clasamentului celor mai bogați oameni, realizat de Bloomberg. Acest grup a înregistrat cele mai mari câștiguri, ajungând la 22 de miliarde de dolari.

Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, care ocupă locul trei în clasamentul mondial, cu o avere de 68,2 miliarde de dolari, conduce în topul creșterilor, cu un plus de 2,6 miliarde de dolari. Warren Buffet, a patra cea mai bogată persoană, cu o avere de 66 de miliarde de dolari, a câștigat de pe urma speculațiilor din piețe 1,5 miliarde de dolari. Câștigurile au fost înregistrate la nivelul mai multor sectoare și industrii, 118 miliardari având plusuri de 100 de milioane de dolari sau mai mult. Cea mai bogată persoană din Mexic, magnatul din industria telecom Carlos Slim, și-a mărit averea cu 2,5 miliarde de dolari în contextul în care peso-ul mexican a crescut pe fondul așteptării ca Trump să piardă alegerile. Bill Gates, cel mai bogat om din lune, cu o avere de 86,3 miliarde de dolari, și-a adăugat 1,5 milioane de dolari în conturi, pe fondul acelorași speculații.



12