Chinezii vor să facă din Rooney cel mai bine plătit fotbalist din istorie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cluburile de fotbal din China sunt insațiabile!

Chinezii vor să facă din Rooney cel mai bine plătit fotbalist din istorie

Sport 19 Februarie 2016 / 15:16 718 accesări
Wayne Rooney este indisponibil cel puțin o lună de zile

Wayne Rooney este indisponibil cel puțin o lună de zile

Wayne Rooney ar putea deveni fotbalistul cel mai bine plătit din lume! Manchester United a primit o ofertă de nerefuzat din China pentru starul său, conform „Manchester Evening News“. Chinezii îi oferă jucătorului un salariu de 500.000 de lire sterline pe săptămână, adică aproximativ 26 de milioane de euro pentru fiecare an de contract! Englezii au refuzat însă propunerea, deoarece perioada de transferări s-a încheiat și acum nu mai pot aduce un înlocuitor pe măsură. Publicația britanică nu a anunțat și numele clubului chinez care îl doreşte pe Rooney.

MOURINHO DECIDE

Cheia transferului stă în Jose Mourinho, antrenorul în vârstă de 53 de ani care, conform presei britanice, ar fi semnat joi un precontract cu Manchester United și urmează să devină la vară managerul echipei în următoarele trei sezoane. Înţelegerea prevede un salariu de 16 milioane de lire sterline pe sezon. Mourinho ar urma să vină la United la vară, chiar dacă suporterii echipei din Manchester doresc înlocuirea imediată a managerului actual, Louis Van Gaal (64 de ani). United a fost învinsă joi, cu scorul 2-1, de formația daneză Midtjylland, în 16-imile de finală ale Europa League, iar în campionat se află pe locul 5, la 12 puncte în spatele liderului Leicester City.

ROONEY S-A ACCIDENTAT

În aceste condiții, portughezul s-ar putea folosi de suma uriaşă de transfer oferită de asiatici pentru a aduce în ofensivă fotbaliştii doriţi de el. Totuşi, lusitanul a avut mereu cuvinte de laudă la adresa lui Rooney, considerat un adevărat simbol al echipei și de către suporteri. Ajuns la 30 de ani, căpitanul Albionului a marcat 177 de goluri în 362 de partide jucate pentru United. Săptămâna aceasta, Rooney s-a accidentat și nu a făcut deplasarea în Danemarca pentru meciul din Europa League. Accidentat la genunchi, el a devenit al 12-lea jucător indisponibil al „Diavolilor Roșii”, după Cameron Borthwick-Jackson, Matteo Darmian, Marouane Fellaini, Adnan Januzaj, Guillermo Varela, Phil Jones, Ashley Young, Bastian Schweinsteiger, Marcos Rojo, Antonio Valencia și Luke Shaw. Al 13-lea a devenit portarul David de Gea, lovit la genunchi chiar înaintea meciului de joi cu Midtjylland! Căpitanul lui United va reveni după cel puțin 40 de zile și va rata astfel derby-ul orașului Manchester, din campionat, dar și amicalele naționalei Angliei cu Germania și Olanda.

Citește și:

Obafemi Martins va juca în China, la Shanghai Shenhua

Lavezzi va juca pentru Hebei China Fortune

Și Lavezzi va juca în China!

Chinezii de la Jiangsu Suning au oferit 75 de milioane de euro pentru Oscar

Alex Teixeira, vândut în China pentru 50 de milioane de euro!

Jackson Martinez lasă Atletico Madrid pentru campioana Chinei!

Cluburile din China au făcut cele mai scumpe transferuri din această iarnă

Taguri articol


12