Concert de muzică și poezie românească, la Muzeul de Artă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comunicat de presă

Concert de muzică și poezie românească, la Muzeul de Artă

Cultură 23 Ianuarie 2019 / 16:58 625 accesări

Ziua Unirii Principatelor Române sau Mica Unire este sărbătorită de întreaga suflare națională, în fiecare an, pe 24 ianuarie. În 2019 se împlinesc 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre cele mai importante evenimente ale formării statului național unitar român. Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța serbează această zi printr-un eveniment extrem de emoționant, la care sunt invitați toți iubitorii muzicii şi poeziei. Așadar, Facultatea de Arte și Centrul de Cercetare științifică și Creație artistică EUXIN, vă invită, joi, 24.01. 2019, ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanța, la un Concert de muzică și poezie românească „160 de ani de la Unirea Principatelor”. Evenimentul este coordonat de conf. univ. dr. Nicoleta Ardelean și prof. univ. dr. habil. Ioan Ardelean.

În program, lucrări ale compozitorilor Ciprian Porumbescu, Ion Vidu, Tiberiu Brediceanu, D.G. Kiriac, Aurel Eliade, Timotei Popovici, Alfred Alessandrescu, Paul Constantinescu, I.D. Chirescu, Radu Paladi, Simeon Niculescu și poezii de Mihai Eminescu, Lucian Blaga și Grigore Vieru.

Își dau concursul prof. univ. dr. Daniela Vitcu, conf. univ. dr. Nicoleta Ardelean, prof. univ. dr. Radu Niculescu, prof. univ. dr. habil. Ioan Ardelean și studenții programelor de studii Interpretare Muzicală-Canto și Arta spectacolului Liric, clasele prof. univ. dr. habil. Ioan Ardelean și conf. univ. dr. Nicoleta Ardelean.

Soliști: Chiriță Maria, Dumitrescu Estera, Gordea Georgiana, Stănei Iulia, Clinciu Adrian, Florea Eugen, Găvan Mircea, Popescu Alexandru, Vizan Silviu.

La pian: conf. univ. dr. Oprea Gabriela.

Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag!



12
Pagina a fost generata in 0.2105 secunde