Constănțenii rămân trei zile fără apă caldă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănțenii rămân trei zile fără apă caldă

Social 08 Aprilie 2024 / 15:28 568 accesări
Foto: Primăria Constanţa

Foto: Primăria Constanţa

Termocentrale Constanța informează consumatorii că înregistrează o avarie la instalația de producere a energiei termice din CET PALAS. Pentru executarea lucrărilor de remediere, Termocentrale Constanța este nevoită să sisteze furnizarea agentului termic sub formă de apă fierbinte către principalul său client, Termoficare Constanța, și implicit către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.

Menționăm că aceste lucrări pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere. Oprirea se va realiza începând de marți, 09.04.2024, ora 22:00 până vineri, 12.04.2024, ora 09:00.

Societatea Termoficare Constanța a fost informată asupra programului de oprire și astfel, printr-o colaborare eficientă, se vor executa și lucrări importante la rețeaua de transport agent termic primar, pentru a fi evitată o nouă oprire totală în perioada imediat următoare.

Înțelegem disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producere a energiei termice în cel mai scurt timp, informează Termocentrale Constanța.



Ştiri recomandate

12