Continuă să moară civili în Siria, în urma unor raiduri aeriene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Continuă să moară civili în Siria, în urma unor raiduri aeriene

Externe 04 Ianuarie 2018 / 16:50 493 accesări

Peste 18 de civili au fost ucişi, miercuri, în regiunea siriană Ghouta de Est, situată în apropierea Damascului, în urma unor raiduri aeriene desfăşurate de aviaţia Rusiei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează site-ul postului France 24. "Miercuri, în Ghouta de Est au fost ucişi 23 de civili, iar 18 dintre aceştia au murit în urma loviturilor aeriene ruseşti ce au vizat oraşul Mesraba, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO. Potrivit OSDO, printre victime se numără trei copii şi 11 femei, dar şi un voluntar al Căştilor Albe. Alte câteva zeci de persoane au fost rănite în urma raidurilor organizate de aviaţia rusă. Persoanele rănite au fost transportate către un spital din Douma. Rahmane a precizat că raidurile aeriene ruseşti au vizat immobile din Mesraba, oraş aflat sub controlul grupării insurgente Jaish Al-Islam.

Rusia a început operaţiuni militare în Siria în septembrie 2015, ajutând Administraţia Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1646 secunde