Cum influențează Inteligența Artificială Marketingul Online?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum influențează Inteligența Artificială Marketingul Online?

Lifestyle 05 Februarie 2019 / 11:14 769 accesări

Inteligența Artificială (IA) și marketingul online au devenit interdependente în ultimii ani. Având abilitatea de a colecta, analiza și aplica date, dar și de a învăța permanent, IA transformă radical strategia digitală. Iată 3 dintre cele mai pregnante schimbări pe care Inteligența Artificială le aduce la nivel de marketing online.

O experiență mai bună pentru utilizatori

Unul dintre principalele lucruri pe care orice strategie de marketing online ar trebui să le urmărească este o experiență cât mai bună pentru utilizatori. Atunci când conținutul este relevant, există șanse mari ca rata de conversie să crească, iar vizitatorii să devină clienți fideli. Care este rolul Inteligenței Artificiale din această perspectivă? Având în vedere că are abilitatea să colecteze date, poate și să decidă ce conținut este cel mai potrivit în funcție de variabile precum locația, istoricul căutărilor și comportamentul din trecut.

Funcția de căutare vocală este, de asemenea, o îmbunătățire pe care Inteligența Artificială o aduce în marketingul online, având în vedere că utilizatorii pot primi rezultate mult mai rapide. Companiile pot acum să-și conceapă site-urile astfel încât să coincidă cu SIRI, Cortana, Alexa sau Google Assistant. Dacă această funcție este setată corect, atunci brandul tău poate fi primul rezultat în căutările vocale realizate prin acești asistenți virtuali.

Un comportament al utilizatorilor predictiv

Inteligența Artificială nu numai că poate personaliza experiența utilizatorilor în funcție de istoricul lor în online, dar poate prezice comportamentul utilizatorilor actuali și noi. Cum influențează acest lucru strategia de marketing online? Pe de o parte, IA filtrează rezultatele care apar utilizatorilor în SERP (search engine results pages = paginile de rezultate ale căutărilor), astfel încât acestea să fie relevante și să corespundă cât mai bine nevoilor lor. Pe de altă parte, având în vedere că rezultatele sunt mai bine filtrate, site-urile pot să ajungă exact la publicul pe care îl targetează.

Deși este departe de a fi perfectă, Inteligența artificială reprezintă o îmbunătățire pentru marketingul online prin faptul că acesta colectează în mod constant, analizează și interpretează datele pentru a deveni mai inteligent la utilizarea acestora. Având în vedere că Google își actualizează permanent algoritmii, parcursul clienților în online va fi mult mai precis, lucru care va ajuta la prognozarea vânzărilor și determinarea rentabilității investiției. Astfel, business-urile vor oferi clienților cea mai bună experiență și vor dispune de instrumentele necesare pentru ca vânzările să aibă un parcurs ascendent.

Susținerea utilizatorilor în timp real

Așa cum am mai spus deja, o strategie de marketing online bună trebuie să-și propună să ofere utilizatorilor o experiență cât mai bună. Mai mult decât atât, aceștia trebuie să primească soluții și răspunsuri cât mai repede. Odată cu introducerea chatbot-urilor, un tool automatizat care oferă utilizatorilor impresia că pot comunica cu o persoană reală în timp real, IA poate oferi o experiență îmbunătățită.

Chatbot-urile pot folosi expresii care să pară umane, pot răspunde la întrebările de bază, pot înregistra comenzi și rezolva probleme simple. Acestea sunt disponibile 24/7 și pot reduce timpul de așteptare pe care clienții îl suportă atunci când efectuează apeluri telefonice.

Inteligența Artificială continuă să evolueze și nu se va opri în următoarea perioadă. Este esențial să o incluzi în strategia de marketing online pentru a oferi utilizatorilor o experiență mai bună și a asigura business-ului tău succesul pe care îl urmărești.



12