Cum ne ferim de toxiinfecțiile alimentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Este sezonul lor

Cum ne ferim de toxiinfecțiile alimentare

Eveniment 15 Iunie 2015 / 00:00 437 accesări

În perioadele caniculare crește riscul apariției mai multor boli, dar în special a toxiinfecţiei alimentare. Dacă nu respectăm normele de igienă personală, dacă mâncăm alimente pe care nu le păstrăm la temperaturile indicate pe ambalajele produselor, riscăm să ne alegem cu o toxiinfecție alimentară de toată frumusețea. Așa că specialiștii vin cu recomandări utile, sfaturi, de altfel, extrem de simple. Medicii Autorității Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) spun că trebuie să se acorde o mai mare atenţie modului în care se păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate. Astfel, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă. Apoi, cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie puse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle - la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0 şi 4 grade Celsius şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată - la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C. Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider trebuie să fie ambalate separat şi menţinute, în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate. ”La rândul lor, alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite. Alimentele alterate trebuie îndepărtate, pentru că sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente. Fructele şi legumele trebuie spălate bine înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma”, potrivit ANSVSA. Aceasta arată, totodată, că agenţii economici trebuie să evite expunerea la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare.

BOLI DIAREICE Consumul de alimente alterate, dar și o igienă precară duc și la declanșarea bolilor diareice acute. Într-o singură săptămână, în serviciul de boli infecțioase al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța au primit diagnosticul de boală diareică acută 57 de persoane, din care 45 au necesitat îngrijirea pe patul de spital. Pentru a preveni boala, trebuie respectate o serie de măsuri de igienă personală şi colectivă. „Spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte şi după masă, după folosirea WC, la venirea acasă), spălarea sub jet puternic de apă a fructelor şi legumelor, consumul de apă doar din surse sigure, autorizate, verificarea termenului de garanţie şi menţinerea la rece a tuturor alimentelor, evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald, evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate, evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frişcă, creme, maioneze), a îngheţatei dezgheţate, mai ales în sezonul cald, efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar, personalul din instalaţiile centrale de apă şi personalul de îngrijire din sectorul infantil sunt reguli de bază”, explică dr. Loti Popescu, master european în promovarea sănătății și educație pentru sănătate, specialist în cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța.

Agenții economici trebuie să știe că inspectorii sanitar-veterinari vor controla condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală şi, în mod special, ale produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte). Consumatorii pot sesiza autorităţile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor asupra oricăror abateri din domeniul siguranţei alimentelor, apelând gratuit numărul de telefon 0800 826 787.

Taguri articol


12