CVM Tomis și-a premiat juniorii campioni naționali

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanța domină voleiul masculin românesc

CVM Tomis și-a premiat juniorii campioni naționali

Sport 29 Mai 2015 / 00:00 1259 accesări

Ieri, la restaurantul Sport din Constanța, conducerea Club Volei Municipal Tomis Constanța, cu sprijinul DSJ Constanța, a organizat premierea echipei de juniori care s-a încununat campioană națională în recentul turneu final de la Tîrgu Mureș. Au participat nouă dintre cei zece jucători, antrenorii și staff-ul echipei. S-a ciocnit o cupă de șampanie și s-a tăiat un tort al campionilor personalizat, în culorile clubului și cu o minge de volei în vârf.

„Aveți șansa, unii dintre voi, de a avea în palmares trei titluri naționale de juniori. Este o mândrie, este o șansă a vieții, pentru că unii v-ați și antrenat cu seniorii clubului nostru. I-ați avut alături de voi, i-ați simțit, ați văzut cum se pregătesc, cum sunt în viața de toate zilele sau în cantonament. De acum încolo, totul va fi mai greu, pentru că la seniori veți avea adversari mai puternici și mai experimentați. Îmi doresc ca toți să ajungeți jucători de primă ligă, așa cum au reușit Zahar, Ocunschi, Tarța, Iftime sau Dăineanu. Vă mulțumesc tuturor, așa cum le mulțumesc și celor care ne-au ajutat în acest sezon și au stat în spatele nostru”, a afirmat directorul executiv Serhan Cadâr, care le-a promis jucătorilor că, atunci când va avea posibilitatea, clubul îi va premia cu câte 400 de lei pe fiecare.

„Ne așteptam la un rezultat bun la acest turneu final. Știam valoarea echipelor participante și eram convinși că o să câștigăm. Am mers acolo și ne-am făcut treaba cât am putut mai bine. Am terminat junioratul cu un titlu, iar acum îmi doresc să ajung la echipa de seniori a Tomisului”, a declarat coordonatorul Alexandru Muscină. „A fost o experiență frumoasă alături de echipa de juniori și sper să promovăm cu toții la seniori. Acum ne vom concentra pe Bacalaureat, care este mult mai dificil decât meciurile de volei”, a spus libero-ul Paul Cămui.

Reamintim componența lotului antrenat de Răzvan Parpală și Sergiu Stancu: Alexandru Muscină, Robert Vologa, Iulian Petcu, Paul Cămui (toți patru au încheiat junioratul), Adrian Aciobăniței, George Gavriz, Radu Dediulescu, Ovidiu Darlaczi, Răzvan Minghiraș, Levin Izet.

CU TROFEELE LA ȘEDINȚA CJC

Tot ieri, directorul executiv al clubului, Serhan Cadâr, antrenorii Radu Began și Răzvan Parpală și jucătorii Sergiu Stancu, Andrei Stoian, Adrian Aciobăniței și Robert Vologa au participat la şedinţa Consiliului Judeţean Constanța (CJC). Ei au prezentat consilierilor trofeele și medaliile cucerite anul acesta de echipele de seniori și juniori, oferind vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, un tricou galben de campion al României! „Este normal și corect să le mulțumim celor care ne-au ajutat să obținem performanțele, care ne-au fost alături în acest sezon. Cei de la Consiliul Județean ne-au susținut financiar în 2014 și era obligația noastră morală să ne facem datoria față de ei. Le-am oferit un tricou de campion, cupele și medaliile câștigate, în semn de prețuire pentru ceea ce au făcut pentru noi în 2014. Cât despre 2015, sunt niște aspecte în legislație pe care vom încerca să le rezolvăm și sperăm ca până la începerea noului campionat să putem accesa fondurile prevăzute anul acesta pentru activitatea sportivă”, a declarat Serhan Cadâr. Reprezentanții CVM Tomis Constanța au lăsat la CJC și o „scrisoare deschisă către partidele politice și oamenii de afaceri din Constanța, iubitori ai sportului”, al cărei conținut integral îl puteți citi în ediția online a cotidianului „Telegraf“.

Scrisoare deschisă

                  Către

partidele politice și oamenii de afaceri din Constanța, iubitori ai sportului

„Club Volei Municipal Tomis Constanța, echipa deceniului în voleiul masculin românesc”

În ultimii zece ani, oraşul Constanţa a devenit capitala voleiului masculin românesc, iar succesul şi popularitatea de care se bucură acest sport la țărmul mării se datorează performanţelor realizate de echipa Club Volei Municipal Tomis Constanţa, care a reuşit de cinci ori eventul Campionat - Cupă, în 2007, 2008, 2009, 2013 și 2014, iar în 2015 a câștigat din nou titlul de campioană. Totodată, CVM Tomis a devenit de patru ori vicecampioană a României, în 2005, 2006, 2010 și 2012, câștigând de încă trei ori Cupa României, în 2005, 2006 şi 2010.

  Club Volei Municipal Tomis Constanța a reuşit într-un interval de timp scurt să întrerupă supremaţia numelor de tradiţie din voleiul masculin românesc, iar evoluţiile spectaculoase ale echipei în întrecerile interne şi în Cupele Europene au atras comentarii favorabile ale specialiştilor.

Dominaţia în întrecerea internă a fost posibilă graţie valorii fiecăruia dintre componenţii lotului şi, nu în ultimul rând, a întregului staff tehnic, iar poziţiile fruntaşe din prima ligă au permis formaţiei Club Volei Municipal Tomis Constanţa să participe pentru al zecelea sezon consecutiv în Cupele Europene și pentru al treilea an consecutiv în cea mai puternică întrecere europeană intercluburi, Liga Campionilor.

Club Volei Municipal Tomis Constanţa s-a calificat de două ori în sferturile de finală ale Cupei CEV, în 2007 și 2008, iar în anul 2009 a ocupat locul 3 în turneul Final Four al GM Capital Challenge Cup de la Izmir (Turcia). În 2012, CVM Tomis a fost semifinalistă în Challenge Cup, iar în 2014 a fost semifinalistă în Cupa CEV. În 2015, CVM Tomis a realizat cea mai bună performanță în noul format al Ligii Campionilor pentru o formație românească, calificarea în faza Play-off 12 a celei mai puternice competiții voleibalistice intercluburi din postura de câștigătoare de grupă.

În aceste condiții, și pentru viitorul sezon ambiţiile sunt foarte mari în tabăra constănțeană, dar îndreptăţite de investiţiile efectuate în jucători şi imaginea clubului. Nucleul valoros de jucători creat la Constanţa a fost împrospătat în fiecare an, o politică spectaculoasă de transferuri integrând în echipă sportivi de valoare recunoscută.

Anul 2013, în care CVM Tomis a cules roadele ediției 2012-2013 a Campionatelor Naționale de Volei, a adus satisfacția eforturilor depuse și confirmarea justeței strategiilor adoptate de conducerea clubului. Pentru prima oară în România, o grupare sportivă a reușit să devină campioană națională la volei masculin la toate categoriile de vârstă, seniori, juniori, cadeți și speranțe. În 2014, CVM Tomis a devenit campioană națională în întrecerea seniorilor, juniorilor și cadeților. De asemenea, gruparea de juniori a clubului, acolo unde se pregătește viitorul echipei de seniori, a câștigat titlurile naționale la cadeți și speranțe și în 2012.

Meciurile susţinute de Club Volei Municipal Tomis Constanţa sunt mediatizate pe toate planurile, local şi naţional: presa scrisă, radio şi televiziune. Postul Neptun TV Constanţa, care emite prin satelit și poate fi recepţionat atât în ţară, cât şi în străinătate, transmite în direct sau înregistrat jocurile formaţiei constănţene. În plus, meciurile din Cupele Europene şi din turneele finale au fost transmise şi de canalele de televiziune Sport.ro, Telesport şi Digi Sport.

Dacă în plan sportiv rezultatele nu mai au nevoie de comentarii, în ceea ce priveşte popularizarea voleiului şi a imaginii clubului pe plan local, jucătorii Tomisului au reuşit prin acţiunile organizate în afara terenului de joc să atragă în tribune tot mai mulţi iubitori ai acestui sport.

Nu în ultimul rând, rezultatele şi nivelul voleibalistic de ţinută al jocului oferit de sportivii constănţeni, dar şi modalitatea spectaculoasă în care staff-ul clubului a organizat partidele de pe teren propriu au umplut tribunele Sălii Sporturilor din Constanţa şi au fidelizat o frumoasă galerie. Spectatorii şi-au încurajat pe măsură favoriţii, mulţi dintre ei fiindu-le alături şi în meciurile susţinute în deplasare, atât în ţară, cât şi în străinătate. Atmosfera din tribune a fost, de fiecare dată, incendiară, iar succesele au fost sărbătorite cum se cuvine, meciurile fiind urmărite de aproximativ 800 - 1.000 de spectatori la fiecare joc.

Prin rezultatele obținute în competițiile interne și internaționale, atât la seniori, cât și la juniori, Club Volei Municipal Tomis Constanța deschide un nou capitol în istoria voleiului masculin constănțean și național, în care dorim să se regăsească toți sponsorii și toate structurile care ne-au susținut până acum și care avem convingerea că vor continua alături de noi.

CVM Tomis Constanța este singura formație care mai poate face performanță la Constanța și tocmai de aceea conducerea clubului a decis să înscrie echipa în Liga Campionilor, pentru al patrulea sezon consecutiv. La această decizie a contribuit și publicul constănțean, prin prezența numeroasă din finala campionatului, la 4 mai 2015, la Sala Sporturilor, iar gestul lor a contat enorm, iubitorii voleiului demonstrându-și atașamentul față de campioana României la volei masculin. În condițiile în care CVM Tomis a câștigat pe teren dreptul de a participa în Liga Campionilor, grație performanțelor înregistrate în ultimul deceniu, formația de la țărmul mării vrea să reprezinte cu cinste Constanța și România în cea mai puternică întrecere voleibalistică intercluburi. Pentru a reuși acest lucru, sperăm ca cei care ne pot susține să înțeleagă dorința noastră de a face, în continuare, performanță și că trebuie să fie alături de noi.

Considerăm că în acest moment, când sportul constănțean se află la răscruce de drumuri, este timpul ca toți agenții economici din Constanța să lase deoparte, măcar pentru o zi, convingerile politice și să sprijine sportul constănțean.

Să nu uităm că orice sumă de bani, oricât de mică, oferită către CVM Tomis Constanța de fiecare agent economic este pentru noi picătura care poate aduce siguranța financiară, dar și posibilitatea de a transfera jucători valoroși, jucători cu care să putem ataca un trofeu european în sezonul 2015-2016.

Cu convingerea că vom primi sprijinul atât de așteptat din partea agenților economici, publicăm conturile Clubului de Volei Municipal Tomis Constanța.

RO84 OTPV 1200 0004 2457 RO01 - cont în RON deschis la OTP Bank

RO41 OTPV 1200 0004 2457 EU01 - cont în EURO deschis la OTP Bank

RO47 BTRL 0140 1205 7127 87XX  - cont în RON deschis la Banca Transilvania

Spectacolul trebuie să meargă mai departe!

Această echipă este făcută să învingă. Veniți cu noi să câștigăm!

Cu consideraţie,

Director executiv

Cadâr Serhan



12