De astăzi, 11 aprilie, începe înscrierea în învăţământul primar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De astăzi, 11 aprilie, începe înscrierea în învăţământul primar

Educație 11 Aprilie 2024 / 07:08 593 accesări

Cererile de înscriere în învăţământul primar se vor putea depune, în prima etapă, în perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit calendarului anunţat de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Potrivit calendarului, între 14 şi 17 mai se vor procesa cererile-tip de înscriere şi se vor repartiza copiii la şcoala de circumscripţie.

Între 20 şi 27 mai se vor procesa cererile-tip prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere.

Pe data de 28 mai se va face repartizarea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost admişi din lipsă de locuri, şi care au exprimat în această fază opţiunea pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie.

În data de 29 mai vor fi afişate listele cu candidaţii înmatriculaţi şi numărul de locuri rămase libere.



Ştiri recomandate

12