Doi tineri în vârstă de 17 şi 19 ani au fost răniţi după ce s-au răsturnat cu maşina pe raza localităţii Creţeşti, au informat, vineri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
"În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane, între care şi un minor în vârstă de 17 ani. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism avariat, răsturnat într-un şanţ de pe marginea drumului. În autoturism se afla o persoană încarcerată, dar în stare de conştienţă. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 19 ani, se autoevacuase. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI şi au început operaţiunile pentru descarcerarea victimei, concomitent fiind acordat şi primul ajutor. După extragerea şi stabilizarea victimei, echipajul ambulanţei SMURD l-a transportat la spital pe băiatul în vârstă de 17 ani. Cealaltă victimă a fost evaluată de echipajul ambulanţei SAJ", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
La faţa locului aufost deplasate o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, aparţinând secţiei de pompieri Huşişi o ambulanţă aparţinând SAJ Vaslui. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.