Doliu în lumea muzicii constănțene! Corneliu Stroe a decedat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Dumnezeu să te odihnească, maestre!“

Doliu în lumea muzicii constănțene! Corneliu Stroe a decedat!

Cultură 11 Iunie 2017 / 11:09 11002 accesări

“Jazz-ul nu mai are loc la radio-uri, la televiziuni, în teatre… Jazz-ul s-a refugiat în spectacole invitate în festivaluri şi în baruri. Nu mai există cluburi de jazz, nu mai există înţelegere şi deschidere către jazz. Suntem şi aşa ne şi simţim: discriminaţi!” - aşa îşi începea Corneliu Stroe discursul într-una dintre (prea) rarele noastre întâlniri, o întâlnire ce avea, de această dată, scopul unui interviu, probabil ultimul pe care l-a acordat marele muzician unui reprezentant al mass-media. Interviul va apărea într-una dintre ediţiile viitoare ale cotidianului nostru.

Corneliu Stroe ne-a părăsit la 67 de ani, în noaptea de 10 spre 11 iunie 2017, în urma unui infarct. A fost unul dintre cei mai creativi şi inteligenţi artişti ai Europei de Est, o capacitate în ceea ce priveşte înţelegerea profundă a fenomenului muzical pe care îl reprezenta. Era unul dintre puţinii artişti care aveau şi argumente atunci când venea vorba de “muzică şi gust”, neacceptând subiectivismele doar din cauza tonului poate prea ridicat cu care erau spuse. “Acest mod de a reacţiona mi-a redus mult din aşa-zişii prieteni”, zâmbea mucalit maestrul, comentând: “Asta-i viaţa şi aşa trebuie să o luăm”. Dumnezeu să te odihnească, maestre!

Percuționistul s-a născut în București, pe 22 octombrie 1949. Între 1981-2005, Corneliu Stroe a fost membru al duoului „Creative” împreună cu Harry Tavitian, cu care participă la multe festivaluri de jazz din România. El a colaborat cu mai mulți artiști și trupe din România printre care Harry Tavitian, Ovidiu Lipan, Jazzographics, Vasile Șeicaru, Foxy Lady Band, Direcția 5, Pasărea Colibri, Night Loosers, Puiu Pascu,, Jonny Răducanu, Alexandru Andrieș, A.G. Weinberger. Corneliu Stroe a fost și profesor de istorie, el participând la săpăturile arheologice de la termele romane, fiind printre cei care au scos ruinele vechiului Tomis la suprafață.

Trupul neînsuflețit al artistului Corneliu Stroe a fost depus la casa mortuară (casa veche) a Cimitirului Central din Constanța. Prietenii și colegii muzicieni care au dorit să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la casa mortuară luni, începând cu ora 16.00. Anunțul a fost făcut de fiica acestuia, Roxana Stroe, pe pagina sa de Facebook. Iată mesajul fiicei artistului: „Cu multă durere în suflet vă anunţ dispariţia tatălui meu, Corneliu Stroe, jurnalist, muzician, om de cultură, tată minunat! Aşteptăm prietenii şi colegii muzicieni să îi aducă un ultim omagiu la casa mortuară (casa veche) a Cimitirului Central din strada Bărăganului colţ cu Burada din Constanţa, luni, începând cu ora 16.00. Înmormântarea va avea loc marţi (vom anunţa ulterior ora - n.r.) la Cimitirul Municipal”.

Taguri articol


12