Două drone de tip avion, cu decolare verticală au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două drone de tip avion, cu decolare verticală au intrat în dotarea Poliției de Frontieră Române

Eveniment 17 Aprilie 2024 / 15:32 555 accesări

Astăzi, 17.04.2024, în Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă, în prezența domnului secretar de stat, chestor general de poliție BOGDAN DESPESCU și a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor de poliție CORNEL-LAURIAN STOICA, a avut loc evenimentul prin care au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române două drone de tip avion, cu decolare verticală.

Pentru a preveni şi a combate infracționalitatea transfrontalieră sub toate formele ei, dar și pentru a ține pasul cu tehnologia tot mai avansată și diversă a celor care încalcă cu bună știință legea, polițiștii de frontieră trebuie să utilizeze cele mai eficiente şi moderne echipamente, cu atât mai mult în contextul geo strategic actual.

Poliția de Frontieră Română face încă un pas în evoluția capabilităților de supraveghere și control a frontierei naționale prin intrarea în dotare a două drone de tip avion, cu decolare verticală. Folosirea acestei tehnologii avansate reprezintă o etapă importantă în consolidarea forțelor Poliției de Frontieră Române, pentru asigurarea securității naționale și a stabilității în regiune.

Cele două avioane fără pilot au fost recepţionate de către Poliția de Frontieră ca urmare a unei sponsorizări din partea companiei Philip Morris Internațional. Parteneriatul cu societatea civilă în combaterea fenomenelor infracţionale este un deziderat al instituției. Prin proiectul finalizat astăzi, se urmărește îmbunătățirea capacității de supraveghere a frontierei de stat și combaterea traficului ilicit cu țigarete în principal, dar și combaterea infracționalității transfrontaliere sub toate formele ei.

Instruirea polițiștilor de frontieră care operează dronele s-a desfășurat în Africa de Sud, timp de zece zile, la sediul producătorului de echipamente. Cei șase poliţişti de frontieră, selectaţi din cadrul structurilor teritoriale, au parcurs un program complex de training care va permite folosirea aeronavelor la capacitate optimă.

Cele două drone de tip avion, cu decolare verticală vor crea avantajul unei supravegheri eficiente prin acoperirea unor zone de până la 150 km, crescând semnificativ timpul de reacție prin planificarea strategică a echipajelor, care pot interveni cu celeritate, complementar mijloacelor de supraveghere deja existente.

Astfel, noua tehnică se va alătura celor 38 de aeronave fără pilot aflate deja în dotarea instituției. Primele 7 au intrat în dotare în anul 2018, fiind completate de alte 26 în anul 2022 şi încă 5 în 2023, prin contracte de achiziție și donații.



Ştiri recomandate

12