Două protocoale cu SRI, găsite la Ministerul Justiţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două protocoale cu SRI, găsite la Ministerul Justiţiei

Justiție 07 Octombrie 2018 / 18:00 815 accesări

Ministerul Justiţiei recunoaşte într-un răspuns pentru Forumul Judecătorilor că instituţia a încheiat două protocoale cu SRI. Ministrul Justiției, Tudorel Toader spune că nu trebuie să se facă o confuzie între protocoalele semnate de el cu unele instituţii din domeniul justiţiei şi cele cu SRI. „A nu se confunda protocoalele referitoare la infaptuirea justitiei, cu protocoalele din alte domenii! Spre exemplu, in calitate de Decan al Facultatii de Drept-Universitatea „Al.I.Cuza” din Iasi, am semnat un protocol cu CSM, in baza caruia studentii fac practica de specialitate! In rest, verificam si comunicam!”, a declarat ministrul Tudorel Toader, citat de MEDIAFAX. Precizările vin după ce Forumul Judecătorilor a publicat, duminică, un răspuns de la Ministerul Justiţiei, în care se menţiona faptul că instituţia condusă de Tudorel Toader are încheiate protocoale cu SRI. „La nivelul Ministerului Justiţiei există două protocoale clasificate încheiate între Ministerul Justiţiei şi Serviciul Român de Informaţii. Primul protocol de colaborare încheiat exclusiv pe problema Prevenirii şi Combaterii Terorismului, iar al doilea protocol reprezintă organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului", se arată în răspunsul Ministerului Justiţiei transmis Forumului Judecătorilor. Tot în răspunsul transmis Forumului, se arată faptul că, având în vedere caracterul nepublic al unor astfel de documente, informaţiile sunt „exceptate de la liberul acces al persoanelor”.



12