Facem risipă, dar măcar e frumos (?)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanța și iluminatul festiv

Facem risipă, dar măcar e frumos (?)

Administrație 20 Mai 2019 / 18:19 843 accesări

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu: „În ultimii ani, sumele alocate de municipii pentru iluminatul festiv au fost extrem de mari“

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu: „În ultimii ani, sumele alocate de municipii pentru iluminatul festiv au fost extrem de mari“

În 2017, Constanța a dat 9 milioane lei pentru iluminatul festiv, reprezentând 87% din valoarea ANUALĂ a serviciilor de iluminat public...

În 2017, Constanța a dat 9 milioane lei pentru iluminatul festiv, reprezentând 87% din valoarea ANUALĂ a serviciilor de iluminat public...

Consiliul Concurenței (CC) a constatat că, în ultimii ani, sumele alocate de fiecare municipiu pentru iluminatul festiv au fost extrem de mari, în unele cazuri chiar peste 50% din valoarea totală a contractelor anuale pentru serviciile de iluminat public, potrivit unei anchete sectoriale. În 2016, pe primele locuri s-au situat Galaţi, cu 77% din suma totală anuală aferentă întregului serviciu de iluminat public în municipiu, adică 1,8 milioane lei, urmat de Buzău cu 72% (946.000 lei) şi Vaslui cu 60% (897.000 lei). În 2017, în clasamentul municipiilor care au alocat iluminatului festiv cele mai mari procente raportate la valoarea contractelor de iluminat public se află Constanţa şi Ploieşti cu 87%, reprezentând 9 milioane lei și respectiv 1,5 milioane lei. În 2018, clasamentul este condus de Buzău cu 88% din suma plătită anual pentru iluminat public (1,6 milioane lei), urmat de Constanţa cu 87%, reprezentând 5,1 milioane lei. În București, iluminatul festiv a costat 5,1 milioane lei în 2017 și 12,9 milioane lei în 2018, reprezentând 4,7% și respectiv 18,6% din valoarea anuală a serviciilor de iluminat public. Sumele plătite de municipiile reşedinţă de judeţ pentru serviciile de iluminat public fluctuează destul de mult de la an la an. Astfel, dacă în 2016 valoarea totală plătită pentru serviciul public de iluminat la nivel național a fost de 196,1 milioane lei, în 2017 suma a crescut cu 29%, pentru ca în 2018 să revină la un nivel apropiat de cel din 2016, respectiv 200,9 milioane lei.

Taguri articol


12