În ultima partidă de verificare dinaintea reluării play-off-ului, Farul Constanța s-a impus pe teren propriu, scor 2-1, cu Unirea Slobozia, formație ce luptă pentru promovarea în Superligă.
Farul a deschis rapid scorul, în min.4, prin Andronache, după o pasă de excepție a lui Budescu, iar Benchaib a dublat diferența în min.38. Dragoș Lazăr a redus din diferență în min.56, însă aceasta a fost una din puținele oportunități la poarta Farului.
A fost însă un bun prilej și de această dată de a testa mulți tineri jucători din Academia Hagi, mai ales că în această perioadă sunt convocați nu mai puțin de 15 jucători la loturile U21, U20, U19, U18 și U17 ale României, precizează clubul constănțean pe site-ul oficial.
Au evoluat:
Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi (46 Mușat) - Grosu (70 Larie), M. Popescu, Gustavo, Ganea - Queiros (70 Casap), N. Popescu (46 Banu) - Andronache (70 Băsceanu), Budescu (46 Deaconu), Benchaib (46 Boli) - Rivaldinho. Rezerve: Mușat - Ștefănescu, Gică, Croitoru, Leonte, Codreanu.
Unirea Slobozia (antrenor Adrian Mihalcea): Rusu (46 Georgescu, 80 Ciupercă) - Ibrian (46 Șandru), Pospelov (46 Dinu), Andres (46 G.Lazăr), Toma (46 Dorobanțu) - Pacionel (46 Ekollo), Coadă (46 Lemnaru) - Bujor (85 Milotin), Purece (46 Atanase), Vlăsceanu (46 D.Lazăr) - Afalna (46 I.Dimitrov).