FCSB și Farul Constanţa au remizat, 1-1, în Superligă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FCSB și Farul Constanţa au remizat, 1-1, în Superligă

Sport 05 Februarie 2024 / 22:29 682 accesări

FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 1-1 (0-0), luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Liderul a deschis scorul după pauză, prin ghanezul Baba Alhassan (55), la primul său gol în tricoul roş-albaştrilor. Farul a egalat in extremis, prin Ionuţ Larie (90+5 - penalty), lovitura de pedeapsă fiind acordată, în urma arbitrajului video, după o fază neclară, un duel între Joyskim Dawa şi doi adversari, Mihai Popescu şi Dragoş Nedelcu.

Campioana a obţinut un punct la Bucureşti în ziua în care managerul său, Gheorghe Hagi, a împlinit 59 de ani.

FCSB a dominat prima repriză şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, cele mai clare fiind ratate de Alexandru Băluţă (33) şi Baba Alhassan (38).

În min. 58, fundaşul sud-african Siyabonga Ngezana a greşit o minge la centrul terenului, Farul a pornit pe contraatac, iar Louis Munteanu a marcat din centrarea lui Damien Dussaut, însă golul a fost anulat de VAR pentru un ofsaid milimetric.

Bucureştenii au avut şansa desprinderii pe final, dar Eduard Radaslavescu (fost jucător al constănţenilor) a ratat din careu în două rânduri (88, 89).

La ultima fază a meciului, FCSB putea obţine victoria, însă lovitura de cap a lui Joyskim Dawa a trecut puţin pe lângă poartă, după cornerul executat de Florinel Coman (90+11).

FCSB e neînvinsă de şase etape, în care are patru victorii şi două egaluri.

Farul Constanţa a ajuns la şapte etape fără înfrângere, având patru victorii şi trei egaluri.



Ştiri recomandate

12