Fondurile pentru investiții în turism, mai ușor de obținut!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fondurile pentru investiții în turism, mai ușor de obținut!

Turism 22 Decembrie 2018 / 07:00 1497 accesări

Guvernul României a adoptat o Hotărâre de Guvern care simplifică modalitatea prin care autoritățile publice locale pot obține fonduri nerambursabile de la Ministerul Turismului pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii turistice, incluse în Masterplanul de Investiții în Turism.

Astfel, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) pot depune doar Studiul de Fezabilitate sau Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) ale proiectului fără a mai fi nevoie, în faza inițială, și de Proiectul Tehnic (PT), așa cum era până în prezent.

Mai mult decât atât, sumele cheltuite pentru întocmirea proiectului tehnic de execuție pot fi decontate de către Ministerul Turismului în limita a 3% din valoarea totală alocată prin contractul de finanțare.

În cazul proiectelor care fac parte din Programul Național de Dezvoltare a Turismului „Schi în România”, pe lângă studiile de fezabilitate se va solicita beneficiarilor și un studiu climatic realizat de autoritatea competentă din care să reiasă oportunitatea investițiilor în zonele care beneficiază de condiții meteorologice adecvate pentru practicarea sporturilor de iarnă.

De asemenea, actul normativ prevede introducerea stațiunilor balneare și balneoclimatice alături de stațiunile turistice de interes local în ceea ce privește nivelul fondurilor alocate.



12