Fostul primar din Mihai Kogălniceanu, la un pas de a fi luat la bătaie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fostul primar din Mihai Kogălniceanu, la un pas de a fi luat la bătaie

Justiție 01 August 2015 / 00:00 5684 accesări

O simplă ședință de Consiliu Local al comunei Mihail Kogălniceanu s-a transformat într-un scandal monstru, un haos nedemn pentru o autoritate locală. Totul a pornit, după cum era de așteptat, de la repartiția apartamentelor din blocurile de tip Reamintim că acest subiect reprezintă mărul discordiei dintre consilierii social democrați și cei liberali de mai mulți ani. În timp ce aleșii PSD îi acuză pe liberali (în frunte cu primarul Ancuța Belu) că încearcă să repartizeze locuințele în mod preferențial, consilierii PNL spun că social democrații și-au făcut un obicei din a găsi nod în papură și a pune bețe în roatele proiectelor de dezvoltare.

HAOS Scandalul de vineri a izbucnit exact în momentul în care era dezbătut proiectul de hotărâre privind repartizarea locuințelor ANL. În acel moment, aproximativ 30-40 de persoane care sunt înscrise pe listă sau au rude apropiate în această situație, i-au acuzat pe consilierii PSD că nu vor să aprobe lista de repartizare. În scurt timp, haosul a pus stăpânire pe sediul Primăriei. Acuzații și injurii săreau din toate părțile, iar oamenii nemulțumiți nu i-au mai lăsat pe consilieri să iasă din clădire. Angajații firmei de pază a Primăriei și polițiștii locali abia puteau să îi țină în frâu pe localnicii puși pe ceartă. La un moment dat, consilierul local social democrat Iosif Valer Mureșan a fost la un pas de a fi linșat de doi dintre cei prezenți. De altfel, o femeie susține că ea însăși a fost agresată de Mureșan. Conflictul a fost aplanat în momentul în care un echipaj de poliție a sosit la fața locului. De menționat este că aceiași localnici au mai fost și la ședințele trecute ale Consiliului Local, susținând ideile primarului Ancuța Belu. Consilierii PSD spun că, de fapt, grupul ar fi, de fapt, masa de manevră folosită de edil împotriva lor.

ACUZAȚII VECHI Reamintim că, la baza conflictelor de vineri stau mai multe nemulțumiri. Recent, social democrații au acuzat-o pe Ancuța Belu că ar fi schimbat, în mod arbitrar, componența comisiei de analiză a cererilor pentru locuințe ANL, eliminându-l pe reprezentantul Consiliului Local. Pe de altă parte, primarul spune că, prin această dispoziție, nu a făcut decât să evite un posibil conflict de interese în care s-ar fi putut afla alesul local, din moment ce tot el ar fi trebuit să voteze lisat de repartiții. În plus, primarul a explicat că patru dintre solicitanții locuințelor ANL sunt rude sau afini ai unor consilieri. Cât despre locuitorii care așteaptă de mai mulți ani o locuință, edilul nu a știut să spună ce se va întâmpla. Totuși, a prezentat două opțiuni: fie se va constitui o comisie de repartizare la nivelul Agenției Naționale de Locuințe, fie va repune hotărârea pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu, până când aleșii locali vor fi de acord cu hotărârea.

Taguri articol


12