Fraudarea testărilor naţionale, la îndemîna oricui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandal de proporţii în Educaţie

Fraudarea testărilor naţionale, la îndemîna oricui

Eveniment 19 Iunie 2006 / 00:00 1452 accesări

Cu doar două zile înainte de începerea testelor naţionale, un jurnalist de la un ziar naţional a reuşit să intre în posesia subiectelor de examen pentru proba de istorie. În loc să taie răul de la rădăcină şi să recunoască breşele din sistem, ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, s-a arătat surprins de acest demers jurnalistic şi îi acuză pe jurnalişti de furt. Singura măsură a fost demiterea directorului Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare. Deşi premierul Tăriceanu a cerut demiterea secretarului de stat pentru învăţămîntul preuniversitar, constănţeanca Paloma Petrescu, Hărdău consideră că această hotărîre nu poate fi luată decît după stabilirea exactă a celor care se fac vinovaţi de această fraudă simulată.

După ce a fost zdruncinat anul trecut de greva generală fără precedent a cadrelor didactice, sistemul românesc de învăţămînt se confruntă cu o altă criză – fraudarea examenelor naţionale este mai lesne de înfăptuit decît şi-ar fi închipuit oricine. În ciuda apelurilor făcute în mass-media atît de către profesori, cît şi de elevi şi părinţi, nimeni din conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MedC) nu a părut impresionat de preoblemele reale ale sistemului – violenţa din şcoli a fost trecută, de cele mai multe ori, cu vederea, la fel şi cazurile în care unii profesori au luat de la elevi „mici atenţii” în schimbul cărora dădeau note mai bune. „Bubele” sistemului au fost dezvăluite de demersul unui jurnalist de la un cotidian naţional care a intrat acum două zile în sediul MedC şi a pretins că este inspector al Inspectoratului Şcolar din Dâmboviţa. Nimeni nu l-a legitimat, însă. După ce a intrat în sala în care se distribuia plicurile cu subiecte, jurnalistul şi-a declinat o identitate falsă, spunînd că este profesor şi a solicitat plicul privind testul de istorie pentru judeţul Dâmboviţa, în care se aflau 32 de subiecte şi opt baremuri. Ziaristul a semnat de primirea plicului, după care a părăsit sediul MEdC. După consultările cu şefii săi, jurnalistul s-a deplasat la Secţia 3 de Poliţie, unde s-a întocmit un proces-verbal referitor la modul în care a intrat în posesia documentului. La scurt timp, un reprezentant al MEdC s-a prezentat la poliţie, unde a reclamat furtul plicului cu subiectul pentru istorie.

Toate aceste informaţii au fost prezentate şi ministrului Educaţiei, Mihail Hărdău. În loc să ia măsuri imediate şi să recunoască hibele sistemului de învăţămînt, acesta i-a acuzat pe jurnalişti de furt, cerînd ca ziaristul care a îndrăznit să facă aşa ceva să fie anchetat de organele competente. Cazul a intrat atît în atenţia Poliţiei, cît şi a parchetului Bucureşti, iar în paralel Ministerul Educaţiei a declanşat deja o anchetă. Primul audiat a fost portarul ministrului care nu l-a legitimate pe ziarist. Jurnaliştii bucureşteni spun că au pus la cale acest demers jurnalistic pentru a demostra modul deficitar de organizare a testării naţionale.

Subiecte cu iz politic

Uşurinţa cu care ziaristul a intrat în posesia subiectelor sigilate de la testările naţionale a stîrnit chiar şi interesul premierului Tăriceanu care a cerut demisia imediată a secretarului de stat pentru învăţămîntul preuniversitar, Paloma Petrescu, fost inspector general la Inspectoratul Judeţean Şcolar Constanţa. “Luni (n.r. astăzi), eu personal îl voi demite pe secretarul de stat, Paloma Petrescu, care este responsabil de învăţămîntul preuniversitar, şi voi cere ministrului Educaţiei, Mihail Hărdău, să preia responsabilitatea tuturor problemelor referitoare la examenele de închidere a anului şcolar”, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Ministrul Hărdău a declarat însă, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este de acord cu decizia premierului de a o demite pe Paloma Petrescu şi crede că, de fapt, şeful Guvernului îl ţinteşte pe el prin această măsură. "Nu sînt de acord. Au fost situaţii mult mai grave în sistem şi nu am văzut atîta determinare la nivelul primului-ministru. Cred că ţinta premierului sînt eu şi voi discuta la partid”, a declarat ministrul Educaţiei.

Nici secretarul de stat Petrescu însă nu se consideră vinovat şi nici responsabil pentru incidentul de sîmbătă, de aceea nu intenţionează să-şi dea demisia din funcţia pe care o deţine. "Nu intenţioneaz să-mi dau demisia. Mai mult chiar, lucrez la detalii privind testele naţionale şi bacalaureat. Nu mă consider vinovată de nimic, întrucît, în calitatea de preşedinte al Comisiei naţionale de examen, am dispus pentru fiecare subaltern sarcini foarte precise, iar ei trebuie să răspundă de felul cum şi le îndeplineşte. În plus, eu nu mă ocup de paza Ministerului Educaţiei şi Cercetării”, a declarat Petrescu. Nici conducerea Partidului Democrat, filiala Constanţa, nu este de acord cu decizia premierului. Preşedintele executiv al PD Constanţa, Dan Moisoiu, a declarat că pentru a asemenea măsură Călin Popescu Tăriceanu ar fi trebuit să ia o decizie de comun acord cu conducerea PD. Dan Moisoiu susţine că Paloma Petrescu nu are nicio vină pentru incident, decizia premierului fiind o răzbunare politică, "pentru că nu este prima dată cînd liberalii îi atacă pe responsabilii PD din ministerul Educaţiei şi Cercetării".

În replică, senatorul PNL de Constanţa Puiu Haşotti susţine că premierul poate demite oricînd un secretar de stat, indiferent de minister. Puiu Haşotti consideră, de asemenea, că, "în mod firesc", ar trebui ca în dreptul numelui lui Mihail Hărdău să figureze cu majuscule demisia. "Dacă nu-şi dă demisia, mîine (n.r. astăzi) cer Partidului Democrat ca automat să-i retragă sprijinul politic ministrului Educaţiei", a precizat vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti.

Măsuri de ochii lumii

Singura măsură imediată a ministrului Hărdău a fost demiterea şefului Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare (SNEE), Adrian Stoica. "Din cauza gravităţii situaţiei şi avînd în vedere responsabilităţile stabilite pentru direcţiile generale, direcţiile şi serviciile implicate în Teste Naţionale, ministrul Mihail Hărdău a decis eliberarea din funcţie a directorului Serviciului Naţional de Evaluare şi Examinare, Adrian Stoica", se arată într-un comunicat al MEdC. Totodată, ministrul Educaţiei îi asigură pe elevi şi pe părinţii acestora că vor fi luate toate măsurile pentru ca Testele Naţionale şi examenul de Bacalaureat 2006 să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă şi corectitudine.



12