FRF a depunctat opt cluburi pentru sezonul viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / În urma analizării dosarelor de licență pentru Liga 1

FRF a depunctat opt cluburi pentru sezonul viitor

Sport 19 Mai 2015 / 00:00 926 accesări

FC Petrolul Ploieşti, FC Rapid București, CFR Cluj, U. Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), conform frf.ro. Astfel, în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licenţă pentru Liga 1, ediţia 2015-2016, prima instanţă a considerat că şapte grupări din primul eşalon şi unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare. În consecinţă, în primul an în care FRF a renunţat la sancţionarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancţiuni: Metalul Reşiţa - 9 puncte penalizare, Ceahlăul Piatra Neamţ - 9 puncte, Petrolul Ploieşti - 6 puncte, CFR Cluj - 6 puncte, Rapid București - 3 puncte, Oţelul Galaţi - 3 puncte, FC Braşov - 3 puncte, Universitatea Cluj - 3 puncte şi 50.000 de lei. Dintre cele opt grupări, sancţionate în total cu 42 de puncte, Ceahlăul şi Oţelul sunt retrogradate matematic în Liga a II-a, iar Metalul nu poate evolua în ediţia viitoare a Ligii 1, pentru că din Seria a 2-a a Ligii a II-a, din care face parte, a promovat deja ACS Poli Timişoara. Petrolul a anunțat că va face apel, iar Ceahlăul, Rapid și FC Braşov au recunoscut că depunctarea este conformă cu regulamentul. Deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii 1, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.



12