Google lucrează la dezvoltarea propriei sale tehnologii solare pe bază de oglinzi, ce ar reduce costurile construirii unei centrale solare. “Am testat materiale neobişnuite pentru oglinzi, atît pentru suprafaţă reflectorizantă, cît şi pentru partea pe care vor fi montate acestea”, a declarat Bill Weihl, responsabil pentru tehnologiile ecologice în cadrul Google. Compania a anunţat la sfîrşitul anului 2007 că va investi în companii şi va face cercetări pentru producerea de energie regenerabilă convenabilă ca preţ. Inginerii Google s-au axat asupra tehnologiei solare termale care foloseşte energia de la soare pentru încălzirea unei substanţe care produce abur pentru alimentarea unei turbine. Oglinzile focusează razele soarelui pe substanţa respectivă.
În general, investiţiile în centralele solare sînt cuprinse între 2,50 şi 4 dolari pe wat. Prin urmare, o instalaţie de 250 megawaţi ar costa între 600 de milioane de dolari şi un miliard de dolari. Google speră să dezvolte o tehnologie viabilă gata de utilizare în cîteva luni. Acest lucru înseamnă accelerarea cercetărilor şi testărilor. Google a investit în două companii de energie solară termală, eSolar şi BrightSolar, însă la ora actuală colaborează cu aceste companii pentru dezvoltarea oglinzilor mai ieftine.