Toată legătura dintre A1 şi A2, pe autostrada A0, varianta sudică, urmează să fie dată în circulaţie undeva la mijlocul anului viitor, iar pe primii 20 şi ceva de kilometri se va putea circula chiar din acest an, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Lucrările de construcție a celor 16,9 km dintre Glina și Vidra, aferenți Lotului 1 sunt la un stadiu de aproximativ 80%. Constructorul turc și-a asumat deschiderea circulației, până la final de an, pe 7 km: din DN4, în zona localității Oltenița, până la granița lotului 2 (km 69), astfel încât să existe descărcare pentru a se circula și pe toți cei 16,3 km ai Lotului 2, Vidra – Bragadiru.
Pe acest Lot stadiul lucrărilor este de 96,25% și vom deschide în scurt timp circulația pe aproximativ 10 km între DN5 (Jilava) și DN6 (Bragadiru).
Există şanse ca şi acei 7 km de care vorbeam din lotul trei să poată fi daţi în circulaţie anul acesta. Acesta este un lucru foarte bun şi face parte din ceea ce ne-am propus ca, până undeva la până jumătatea anului viitor, adică undeva un sfârşit de iunie-iulie, să fie finalizată toată legătura dintre A1 şi A2, pe autostrada A0, varianta sudică", a spus ministrul.
El a precizat că a avut discuţii cu constructorul lotului 3 al autostrăzii, compania elenă Aktor, şi că speră ca în perioada următoare mobilizarea în ceea ce îi priveşte să fie una mult mai bună, astfel încât termenul de mai-iunie 2024 să fie atins.
"Termenul lor de finalizare este 2024. Ei deocamdată nu se află în întârziere. Pe mine mă interesează să păstreze ceea ce se scrie în contract şi anume ca pe acest lot trei să se termine lucrările undeva la începutul verii anului viitor, astfel încât, aşa cum am spus, toată varianta sudică, de la A1 până la A2, să fie terminată şi să se meargă spre mare fără să se intre în Bucureşti, folosind autostrada", a explicat Grindeanu.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a reiterat că pe semi-inelul sudic la mijlocul anului viitor ar trebui să se circule pe toţi cei peste 50 de kilometri de autostradă, respectiv legătura între autostrada A1 de la Piteşti şi autostrada A2 care duce la Constanţa, iar semi-inelul nordic undeva în 2026 ar trebui să fie finalizat şi acesta.
"Avem două loturi la care am semnat contractele anul acesta, vorbesc de lotul unu şi lotul trei, contracte care acum se află în faza de proiectare, iar celelalte două contracte, lotul doi este aproape finalizat, urmează să participăm la darea în circulaţie anul acesta, iar pe lotul patru -este acel lot scurt, dar care reprezintă un viaduct cu precădere- urmează să începem lucrările.
Tot aşa, avem faza de proiectare finalizată, mai aşteptăm un aviz de mediu. Acolo vorbim de o zonă protejată, Natura 2000. Am îndeplinit toate procedurile de mediu, urmează să fie emis şi acest ultim aviz. Este cert un lucru: tot ce înseamnă traficul de tranzit dinspre Nădlac spre Constanţa va circula acum pe această autostradă, astfel încât Bucureştiul şi zona limitrofă lui nu vor mai fi afectate, ceea ce înseamnă o reducere considerabilă a timpilor de parcurgere a distanţelor în Bucureşti", a precizat Pistol.