Halep, optimistă înaintea debutului la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis / Circuitul WTA

Halep, optimistă înaintea debutului la Wimbledon

Sport 29 Iunie 2015 / 00:00 622 accesări

Al treilea turneu de Grand Slam al anului debutează azi la Wimbledon, iar ochii suporterilor români sunt ațintiți asupra tenismenei constănțene Simona Halep, care anul trecut a ajuns până în semifinalele competiției de la Londra. Chiar dacă nu trece printr-o formă foarte bună, sportiva în vârstă de 24 de ani, este încrezătoare că poate juca un tenis bun la turneul de la Wimbledon şi consideră că faptul că şi-a îmbunătăţit serviciul o poate ajuta în competiţia ce se va disputa pe iarbă. „Nu am avut un sezon bun pe zgură în acest an. Am fost dezamăgită când am pierdut la Roland Garros. Poate eram obosită psihic şi, poate de aceea, am avut de pierdut pe zgură. Nu am jucat tenis timp de aproximativ cinci zile, ceea ce a fost foarte bine. M-am relaxat. Mi-am spus că trebuie să mă bucur din nou de tenis, să muncesc mult în fiecare zi. Aşa că am început să muncesc şi mai mult. Acum sunt încrezătoare că pot juca din nou un tenis bun. Îmi place jocul rapid. Evoluez cu încredere. Mi-am îmbunătăţit mult serviciul, ceea ce mă poate ajuta acum pe iarbă”, a spus Halep, locul 3 WTA şi cap de serie nr. 3, care va juca mâine, în primul tur, cu Jana Cepelova (Slovacia), locul 106 WTA. Azi vor intra în competiție, în runda inaugurală, două tenismene tricolore,  Irina-Camelia Begu, cap de serie nr. 9, locul 30 WTA, care o va întâlni pe Daria Gavrilova (Rusia), locul 41 WTA, și Alexandra Dulgheru, locul 59 WTA, care va evolua împotriva Kristinei Mladenovic (Franţa), locul 37 WTA.

TECĂU ȘI ROJER, FAVORIȚI NR. 4 LA DUBLU

Organizatorii au anunțat și „țintarul” probei de dublu, unde România este bine reprezentată atât la masculin, cât și la feminin. Tenismenul constănțean Horia Tecău, de trei ori finalist la Wimbledon, și partenerul său, olandezul Jean-Julien Rojer, favoriți nr. 4, vor da piept în primul tur cu Lukas Rosol (Cehia) şi Martin Klizan (Slovacia), în timp ce perechea formată din Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna, cap de serie nr. 9, va întâlni azi, în runda inaugurală, dublul alcătuit din americanul Tm Smyczek şi cehul Jiri Vesely. La feminin, Simona Halep va face pereche cu Elena Bogdan, cele două întâlnindu-le în primul tur pe favoritele nr. 7, Su-Wei Hsieh (Taiwan) și Flavia Pennetta (Italia). Celelalte meciuri ale tenismenelor tricolore în runda inaugurală: Irina-Camelia Begu / Lara Arruabarrena (Spania) - Varvara Lepchenko / Christina McHale (SUA), Monica Niculescu / Olga Savciuk (Ucraina) - Karolina Pliskova / Kristyna Pliskova (Cehia), Alexandra / Silvia Soler-Espinosa (Spania) - Garbine Muguruza / Carla Suarez Navarro (Spania, cap de serie nr. 6), Raluca Olaru / Chen Liang (China) - Belinda Bencic / Katerina Siniakova (Elveția / Cehia).



12