Hillary Clinton, în colimatorul FBI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hillary Clinton, în colimatorul FBI

Externe 23 August 2016 / 16:44 480 accesări

Candidata democrată la președinția SUA are din nou probleme cu corespondența sa electronică. Hillary Clinton este luată la întrebări de Biroul Federal de Investigații, FBI, pentru o serie de e-mailuri din perioada în care aceasta era secretar de stat și care prezintă informații îngrijorătoare pentru ea. Se pare că aceia care donau pentru Clinton Foundation trimiteau cereri private direct către aceasta sau către cei mai apropiați oameni din echipa ei de la Departamentul de Stat. Un exemplu relevant este faptul că un executiv din domeniul sportiv, care a donat sume importante de bani pentru fundație și a cărui firmă i-a plătit lui Bill Clinton milioane de dolari pentru consultații, i-a cerut acestuia să capete viză pentru a merge în Marea Britanie la un meci de fotbal, în ciuda faptului că avea cazier. Prințul Bahrainului a oferit 50.000 de dolari prin Guvernul său către fundația lui Hillary și, pentru aceasta, în timpul unei conferințe importante a cerut o întrevedere de urgență cu secretarul de stat american. Aceste cereri ajungeau la confidenta cea mai apropiată a lui Clinton, Huma Abedin, sau chiar direct la secretarul de stat. E-mailurile arată că nu în toate situațiile cei care donau primeau chiar ce voiau, mai ales când era vorba de mai mult de o întâlnire, dar lucrul îngrijorător este că cele 725 de pagini de e-mailuri făcute publice arătau o rețea de prieteni și persoane care au donat și care, în schimb, aveau acces la Hillary Clinton în timpul mandatului său, scrie ”Washington Post”.

Aceste informații aduc iar în discuție scandalul în care Hillary Clinton a fost implicată privind serverul personal pe care l-a folosit în timpului mandatului și acuzațiile că nu a dat celor care investighează acest caz toate materialele legate de muncă. Aproximativ 30.000 de mesaje de pe acest server au fost șterse de Clinton. În urma acestor dezvăluiri, candidatul republican Donald Trump a cerut închiderea completă a fundației, pe care a numit-o ”cea mai coruptă din istoria politică”. Tema de fraudare a scrutinului prezidențial din SUA persistă, motiv pentru care marți s-a anunțat prezența a 50.000 de observatori OSCE, de parcă ar fi alegeri în Ucraina sau Bosnia.



12