Ia șepcile contrafăcute, neamule!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ia șepcile contrafăcute, neamule!

Eveniment 12 Iulie 2018 / 15:01 542 accesări

O puștoaică de 17 ani a fost luată pe sus de jandarmi în timp ce vindea șepci „de marcă“ pe plajă! Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei, miercuri, 11 iulie, în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandami Judeţean Constanţa – Detașamentul 6 Mangalia, aflat în misiune în zona de sud a litoralului, a depistat pe plaja din staţiunea Venus, o tânără care oferea spre comercializare obiecte vestimentare.

În urma verificărilor făcute, jandarmii au stabilit că numita T.L., în vârstă de 17 ani, din Eforie, efectua acte de comerţ, oferind turiştilor şepci inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda şi documente de provenienţă a bunurilor respective.

Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi au condus-o pe făptuitoare la sediul poliţiei Mangalia, unde au predat-o împreună cu bunurile găsite asupra sa, în vederea continuării cercetărilor. „Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile competente“, se precizează în informarea de presă.

Taguri articol


12