Incendii devastatoare la Ciocîrlia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendii devastatoare la Ciocîrlia

Eveniment 10 Iulie 2007 / 00:00 860 accesări

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, duminică seara, în sudul localităţii Medgidia, focul fiind sesizat de ministrul de Interne Cristian David, în timp ce verifica din elicopter modul în care poliţiştii acţionează pe Autostrada Soarelui. Ministrul a observat din elicoper fumul gros provenit de la un incendiu de vegetaţie, pe un teren aflat la 14 kilometri de localitatea Ciocârlia. "Atunci ministrul Cristian David a cerut pilotului să aterizeze aproape de zona cuprinsă de flăcări şi a alertat autorităţile locale. Un echipaj de pompieri de la Medgidia s-a deplasat la faţa locului , dar nu a putut stinge focul înteţit de vântul puternic. În aceste condiţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Medgidia a trimis alte două autospeciale. Localnicii se temeau că focul ar putea ajunge la o lizieră aflată în apropiere, lucru care s-a şi întîmplat. Acest incendiu a fost urmat de alte şase, flăcările mistuind solele de pe care s-au recoltat grîu şi păioase, pe o suprafaţă de aprox. 20 ha. Focul a făcut scrum şi trei hectare împădurite cu puieţi de salcîm şi frasin, iar pompierii, ajutaţi de săteni, s-au luptat cu flăcările toată noaptea. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor care au provocat incendiile, dar nu este exclusă posibilitatea ca unii proprietari de terenuri să fi incendiat miriştile cu bună ştiinţă.

Un caz aparte s-a petrecut duminică noaptea la Năvodari, cînd doi bărbaţi, din localitate, cunoscuţi cu probleme psihice, au dat foc la cîteva sute de kg de deşeuri menajere de la depozitate la ieşirea din oraş. Incendiul a fost reclamat prin intermediul Serviciului de Urgenţă 112 şi a fost stins de localnici, fără a mai fi necesară intervenţia pompierilor. Oamenii legii spun că cei doi piromani, găsiţi în apropierea focului, au fost transportaţi la Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare.



12