Începe PONTICA! Peste jumătate de secol de cercetare ştiinţifică la Tomis!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe PONTICA! Peste jumătate de secol de cercetare ştiinţifică la Tomis!

Cultură 01 Octombrie 2018 / 14:51 1992 accesări

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa are deosebita plăcere de a vă invita, în perioada 3-5 octombrie 2018, la lucrările Sesiunii Ştiinţifice Internaţionale „PONTICA”, ediţia LI (51): „Istorie şi arheologie în spaţiul vest pontic”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.

Deschiderea oficială a sesiunii este programată pentru data de 3 octombrie, ora 11.00, în Aula „Adrian V. Rădulescu” (Sala Pictată) a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. La această ediţie, cu numărul 51, va exista şi o secţiune specială, numită „140 de ani de istorie şi arheologie în Dobrogea”, realizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Programul sesiunii cuprinde în acelaşi timp şi Masa Rotundă „Cercetări privind creştinismul timpuriu în spaţiul românesc şi sud-est european: abordări şi perspective”. Comunicările pe această temă se vor desfăşura miercuri, 3 octombrie, în Sala 2 (Creştinism), începând cu ora 16.00. Comunicările sesiunii Pontica 2018 vor fi grupate pe următoarele secţiuni: Pre-Protoistorie, Greco-Romană, Medievală, Modernă-Contemporană şi Numismatică. Comunicările se vor desfăşura în cursul zilelor demiercuri, 3 octombrie, respectiv joi, 4 octombrie 2018.

În ziua de 3 octombrie, cu ocazia deschiderii oficiale a Sesiunii, va avea loc şi prezentarea filmului „Adrian V. Rădulescu, Ctitorul”, o producţie Imago Studio. Evenimentul, prilejuit de deschiderea oficială a sesiunii mai programează şi lansarea ediţiei digitalizate a revistei „Analele Dobrogei”, seria veche - 1920-1938. Varianta electronică a revistei va fi accesibilă pe site-ul https/ /www.minac.ro.

De asemenea, la aceeaşi dată va fi prezentat filmul „Centenarul Marii Uniri” şi vor avea loc vernisajele expoziţiilor „Centenarul Marii Uniri” şi „Două zile cât un veac... 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941”. Prima parte a evenimentelor programate luni se va încheia cu lansarea volumului „Prizonier în ţara mea”, autor Robert Stănciugel.

Pe data de 5 octombrie sunt programate excursia de documentare la Muzeul de Arheologie şi obiectivele arheologice din Silistra, Bulgaria, precum şi participarea la ceremonia de numire a Şcolii din comuna Dorobanţu, judeţul Călăraşi, Şcoala Gimnazială „Prof.univ.dr. Adrian V. Rădulescu”.

Taguri articol


12