Inflația, la maximul ultimilor cinci ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inflația, la maximul ultimilor cinci ani

Economie 12 Iunie 2018 / 15:40 3973 accesări

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,41% în mai, de la 5,2% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,93%, a celor nealimentare cu 7,75% şi a serviciilor cu 2,72%, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în februarie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,65%. Conform datelor INS, în mai, comparativ cu aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,47%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, cele nealimentare cu 0,58% şi serviciile cu 0,1%. Rata medie lunară a inflaţiei în primele cinci luni din acest an a fost de 0,5%, faţă de 0,1% în aceeaşi perioadă din 2017. Din punct de vedere al produselor, cel mai mult a urcat prețul cartofilor, în mai, comparativ cu aprilie, respectiv cu 11,36%. Creșteri semnificative au mai fost consemnate la alte legume și conserve de legume, de 7,13%, și fructe proaspete, de 3,92%. Au existat și scăderi de prețuri, de exemplu la ouă cu 7,22%, citrice și ale fructe meridionale, cu 5,27%. și zahăr cu 1,2%. La începutul lui mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Şi Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere la 3,2%, de la 2,6%, proiecţia privind inflaţia la sfârşitul acestui an. Pentru finalul lui 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale. Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre din 2018 este determinată de componentele exogene ale coşului de consum, adică de cele aflate în afara sferei de acţiune a politicii monetare. În cel mai recent raport World Economic Outlook, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în sus estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, până la 4,7%, de la 3,3% cât se estima în octombrie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să se atenueze în 2019 până la 3,1%. Totodată, Comisia Europeană estimează că rata inflaţiei în România va creşte la 4,2% anul acesta şi va încetini la 3,4% anul viitor.

Taguri articol


12