Internat de urgență. Chitaristul grupului rock Aerosmith, Joe Perry, s-a prăbuşit la ieşirea de pe scenă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Internat de urgență. Chitaristul grupului rock Aerosmith, Joe Perry, s-a prăbuşit la ieşirea de pe scenă

Monden 12 Noiembrie 2018 / 09:52 3152 accesări

Chitaristul grupului rock american Aerosmith, Joe Perry, a fost spitalizat de urgenţă sâmbătă seară, la câteva minute după ce a cântat într-un concert al lui Billy Joel, la Madison Square Garden din New York, scrie AFP, conform news.ro.

În vârstă de 68 de ani, Joe Perry s-a prăbuşit la ieşirea de pe scenă, a indicat pentru AFP purtătorul său de cuvânt.

Perry a fost invitat în concertul lui Billy Joel unde a cântat piesa trupei Aerosmith "Walk This Way" din 1975.

Muzicianul nu putea respira şi o echipă medicală i-a acordat asistenţă. El a fost spitalizat duminică, a explicat purtătorul de cuvânt, precizând că Perry s-a trezit şi este în stare să comunice.

Chitaristul a anulat un concert pe care trebuia să-l susţină duminică în Florida, dar "ar trebui să îşi reia turneul ceva mai târziu în cursul acestei luni", potrivit aceleiaşi surse.

Taguri articol


12