Irina Begu, în turul secund al calificărilor la Ostrava

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Irina Begu, în turul secund al calificărilor la Ostrava

Sport 17 Octombrie 2020 / 19:42 694 accesări
Irina Begu continuă lupta pentru prezenţa pe tabloul principal

Irina Begu continuă lupta pentru prezenţa pe tabloul principal

Sâmbătă, în primul tur al calificărilor din turneul de la Ostrava, dota cu premii în valoare totală de 528.500 de dolari, Irina Begu (locul 76 WTA şi favorită numărul 11) a învins-o pe Varvara Gracheva (Rusia, locul 96 WTA), cu scorul de 6-7 (5/7), 6-2, 6-1, după două ore şi două minute de joc. Pentru un loc pe tabloul principal, Begu o va înfrunta, duminică, pe Cori Gauff (SUA, locul 55 WTA şi favorită numărul 3).

În schimb, Sorana Cîrstea (locul 88 WTA) şi Ana Bogdan (locul 92 WTA) au fost eliminate, tot sâmbătă, în primul tur al calificărilor. Cîrstea a pierdut întâlnirea cu Paula Badosa (Spania, locul 69 WTA şi favorită numărul 7), cu scorul de 3-6, 3-6, după o oră şi 19 minute de joc, iar Bogdan a cedat în duelul cu Sara Sorribes Tormo (Spania, locul 73 WTA şi favorită numărul 9), cu scorul de 4-6, 4-6, după două ore şi 14 minute de joc.



12