În loc să fie furioși după publicarea raportului CIA privind torturile din închisori, reprezentanții Statului Islamic folosesc momentul pentru a le mulțumi americanilor. Dacă centrele de detenție ale CIA nu ar fi existat, gruparea Stat Islamic nu s-ar fi format poate niciodată, spun jihadiștii. Un lider al temutei mișcări radicale sunnite spune că închisorile americane au fost pentru islamiști locul perfect de întâlnire, unde și-au putut pune la cale ascensiunea la putere. Unul dintre actualii lideri ai Statului Islamic a acordat un interviu în exclusivitate publicației britanice „The Guardian“. Abu Ahmed povestește cum, în urmă cu zece ani, s-a numărat printre prizonierii torturați într-un centru de detenție american din Irak. El își amintește că s-a temut mereu să ajungă în spatele gratiilor închisorii Camp Bucca, însă odată intrat acolo a descoperit că a ajuns într-un „stup” de islamiști radicali. „Nu există niciun loc mai bun decât închisoarea din Bagdad, în care să ne fi putut întâlni”, spune bărbatul. „Altundeva ar fi fost extrem de periculos. Aici însă, nu numai că eram în siguranță, dar ne aflam și la câteva sute de metri de întreaga conducere a al-Qaida”, mai adaugă Abu Ahmed.
AU PORNIT LA RĂZBOI ÎN BOXERI Guvernul irakian estimează că cel puțin 17 actuali lideri ai Statului Islamic au fost încarcerați în centre de detenție americane, între 2004 și 2011. Deținuții au fost eliberați la intervale diferite de timp și trimiși în părți distincte ale țării, însă au reușit să legătura unii cu ceilalți. Pentru că nu aveau unelte de scris sau curent electric, deținuții își notau date de contact pe lenjeria intimă. Abu Ahmed își amintește că primul lucru pe care l-a făcut după ce a ieșit din închisoare a fost să îi caute pe foștii săi camarazi de suferință. „Ne-am regrupat și am trecut la treabă. A fost atât de ușor. Boxerii ne-au ajutat să câștigăm războiul!”, își amintește cu satisfacție Ahmed.
ASCENSIUNEA CALIFULUI DUPĂ GRATII Abu Ahmed mai spune că la Camp Bucca l-a cunoscut pe însuși Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic. Abu Ahmed spune că al-Baghdadi și-a demonstrat descendența directă din familia Profetului Mohammed și este, de asemenea, doctor în studii islamice. Acest din urmă aspect i-a favorizat decisiv ajungerea la putere în cadrul grupării teroriste. „Americanii habar nu aveau pe cine puseseră mâna”, a continuat Abu Ahmed, cu referire la Abu Bakr al-Baghdadi. În închisoare, autoproclamatul calif al Statului Islamic îi ajuta pe gardienii americani, mediind disputele între facțiuni rivale ale deținuților. În acest context, americanii nu l-au mai considerat pe al-Baghdadi un pericol și l-au eliberat din închisoare. „Era foarte respectat de armata americană”, mai spune Abu Ahmed în interviul pentru cotidianul britanic. Potrivit acestuia, Abu Bakr al-Baghdadi a pus bazele Statului Islamic încă din spatele gratiilor, chiar sub nasul americanilor. Astfel, fără să vrea, militarii americani au ajutat la construirea grupării teroriste pe care acum se străduiesc din greu s-o înăbușe. Pentru majoritatea deținuților închiși în centre ale CIA pentru Camp Bucca sau faimoasa și temuta închisoare Abu Ghraib (închisă în aprilie 2014, după ce s-a aflat despre ororile petrecute dincolo de pereții săi - n.r.), perioada petrecută ca prizonieri a ajutat la îndoctrinarea lor ideologică. Sute de irakieni eliberați de la Abu Ghraib s-au alăturat Statului Islamic, grupare în sânul căreia au găsit vectorul necesar pentru a-și direcționa mai bine ura acumulată față de americani.