Judecătorii CCR îl refuză pe Sorin Grindeanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Judecătorii CCR îl refuză pe Sorin Grindeanu

Politică 12 Iulie 2017 / 15:40 819 accesări

Demis prin moțiune de cenzură pentru că ar fi trădat PSD și s-ar fi „dat cu alții“, fostul premier Sorin Grindeanu și-a căutat dreptatea la Curtea Constituţională a României (CCR), căreia i-a cerut să examineze condiţiile în care au votat senatorii şi deputaţii la moţiunea împotriva Cabinetului său. „Având în vedere rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, precum şi de unică autoritate de jurisdicţie constituţională în România, fără a solicita anularea adoptării moţiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condiţiile votării de către senatori şi deputaţi a acestei moţiuni şi de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari“, spunea Grindeanu în scrisoare. Din păcate pentru el, magistrații CCR l-au trimis la plimbare pe fostul premier, respingându-i sesizarea. Decizia a fost luată în unanimitate de judecătorii constituţionali. Amintim că în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 21 iunie a fost dezbătută şi votată moţiunea de cenzură cu titlul "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!", iniţiată de PSD şi ALDE. Această moţiune a fost adoptată cu 241 de voturi ''pentru'' şi 10 ''împotrivă''.



12