Lăsați copiii să vină la Arkadia ShortFest! Ce se întâmplă la Corbu?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Artă și cultură

Lăsați copiii să vină la Arkadia ShortFest! Ce se întâmplă la Corbu?!

Cultură 09 August 2018 / 13:20 1044 accesări

Un festival care promite să se adreseze tuturor îi cheamă pe copiii de toate vârstele la dezbateri pe teme culturale și de responsabilitate socială, lecții de prim ajutor și ateliere creative. Programul celei de-a 5-a ediții Arkadia ShortFest include numeroase dezbateri și ateliere, menținând astfel tradiția festivalului de a crea o experiență completă și integrată pentru iubitorii de artă și cultură. Noul spațiu al festivalului, amenajat în cadrul Unbar (comuna Corbu, jud. Constanța) va găzdui între 15 – 18 august, trei dezbateri pe teme legate de cultură, mediu și responsabilitate socială, trei ateliere (re)creative pentru copii, un workshop despre acordarea primului ajutor și un masterclass dedicat celor interesați de industria cinematografică.

Prima activitate practică va avea loc joi, 16 august, de la ora 12:00 – „Lecții de prim ajutor” – și va fi susținută de Oana Brătilă, inițiatoarea mișcării de implicare socială #HaiCuMine, blogger pe teme de importanță socială și co-fondator Mokko Atelier. Participanții vor afla cele mai importante noțiuni despre acordarea primului ajutor și vor asista la o introducere practică în tehnicile de acest gen. „În România, 70.000 de oameni mor anual pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Asta înseamnă, în medie, aproape 200 de persoane pe zi. Organizez cursuri de primul ajutor pentru că îmi doresc, în primul rând, să trăim într-o lume mai sigură“, este de părere Oana Brătilă.

Tot joi, de la ora 19:00, va avea loc și prima dezbatere propusă de Arkadia ShortFest – „Cultura protestului și arta contemporană“, susținută și moderată de Dan Lazea. În timpul dezbaterii se vor căuta răspunsuri despre cum s-a construit în România cultura recentă a protestului și care sunt etapele și actorii relevanți ai acestui proces. De la filmul lui Lucian Pintilie, Reconstituirea, de la a cărui coliziune cu cenzura comunistă se împlinesc 50 de ani în 2018, la activismul online din era internetului 2.0 și de la Bansky la intervenția disruptivă a Pussy Riot la Moscova în finala Campionatului Mondial de fotbal, totul poate revendica un loc într-o istorie a protestului generalizat și globalizat. „Stand up and be counted” unește și mobilizează forme de protest dintre cele mai variate, ignorând granițele care separă arta, socialul și politicul.

Vineri și sâmbătă, de la ora 12:00, copiii sunt așteptați la atelierele (re)creative propuse de actrița Iulia Verdeș – „Micul Prinț - lectură interactivă”. Pornind de la celebra povestire a lui Antoine de Saint-Exupéry, cei mici se vor lansa într-o aventură a imaginației și creativității, presărată cu personaje fantastice și idei colorate. În cadrul atelierului, timp de 60 de minute, copiii vor deveni povestitori, desenatori și actori. „Învățarea prin joc este cea mai eficientă și liberă formă de învățare și contribuie la formarea armonioasă a copiilor“, a declarat Iulia, formator în educație culturală.

Vineri, 17 august, de la ora 17:00, toți cei pasionați de industria cinematografică sunt așteptați la Masterclass-ul „Casting Call“, susținut de Dan Ursu, director de casting pentru platforma online de casting și talent management: castingTV.ro. În cadrul masterclass-ului participanții vor afla care sunt pașii de urmat pentru a participa la un casting, care sunt lucrurile pe care un regizor le așteaptă de la o sesiune de casting și care sunt cele mai bune formule de a te prezenta în funcție de specificul producției pentru care susții casting-ul. Ziua continuă la ora 19:00 cu o nouă dezbatere, de data aceasta propusă de cei de la WWF România – „Protejați sturionii, cel mai de preț dar al Dunării”. Expertul WWF-România, Cristina Munteanu, va povesti despre una dintre cele mai fascinante și periclitate specii de pești migratori din lume și despre eforturile organizației, din ultimii 6 ani, pentru conservarea acesteia.

Ziua de sâmbătă, 18 august, stă sub umbrela subiectelor pe teme de mediu. De la ora 13:00 începe workshop-ul interactiv pentru copii organizat de WWF România. În cadrul acestuia cei mici au șansa de a deveni exploratori ai Dunării și de a pătrunde mai adânc în lumea tumultoasă a acestui ecosistem. Tot WWF România propune la ora 19:00 o nouă dezbatere – „actionez.ro: Prima platformă online de sesizare a tuturor problemelor de mediu”. Cei interesați vor afla cum pot intra în legătură cu autoritățile relevante pentru a sesiza orice problemă care pune în pericol mediul înconjurător.

Participarea la ateliere și dezbateri este accesibilă tuturor, în limita locurilor disponibile, în baza biletului sau abonamentului de festival. Acestea pot fi achiziționate acum online de pe Eventbook.ro sau din spațiul de festival, începând cu miercuri 15 august ora 12:00.



12