LOTO. Marele premiu, de peste 7 milioane de euro la Loto 6 din 49, a fost câştigat duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

LOTO. Marele premiu, de peste 7 milioane de euro la Loto 6 din 49, a fost câştigat duminică

Eveniment 25 Februarie 2024 / 21:44 730 accesări

Marele premiu în valoare de peste 7,32 milioane de euro la Loto 6 din 49 a fost câştigat duminică, în Piteşti, cu un bilet de 24,5 lei, informează Loteria Română.

"La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 25 februarie 2024, s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 36.450.832,24 lei (peste 7,32 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 03-029 din Piteşti, judeţul Argeş şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 24,50 lei. Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49", se arată în comunicatul Loteriei Române.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 17 septembrie 2023 şi a fost în valoare de 13.829.095,20 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica câştigul.



Ştiri recomandate

12