M.A.E: Avertizare de călătorie în Tucia. Există factori de risc!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

M.A.E: Avertizare de călătorie în Tucia. Există factori de risc!

Social 23 Februarie 2018 / 13:08 850 accesări

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Turcia că, la data de 20 ianuarie 2018, forţele armate turce au iniţiat o operaţiune militară vizând regiunea siriană Afrin, aflată la frontiera de sud-vest a Turciei cu Siria. Ripostele cu rachete ale combatanţilor din Siria vizează localităţile de la frontiera de sud a Turciei (Kilis, Reihanli), fiind deja înregistrate victime. Operaţiunea militară turcă în Siria se poate prelungi, iar confictul armat deschis generează riscuri de securitate suplimentare la frontiera de sud-vest a Turciei cu Siria.

Marea Adunare Națională a votat prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Turcia cu încă trei luni, începând cu 21 ianuarie 2018.

MAE și Ambasada României la Ankara sunt în permanent contact cu autoritățile turce în vederea informării, în timp real, cu privire la evoluția situației. Pe durata stării de urgență, autoritățile locale pot decide, temporar, interzicerea demonstrațiilor, mitingurilor, protestelor și adunărilor în spații publice.

În acest context și având în vedere că situația de securitate din Turcia se menține instabilă, cu precădere în aria capitalei Ankara și a orașului Istanbul, MAE reiterează avertismentul adresat cetățenilor români care se află sau care intenționează să călătorească în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice tip de manifestații sau alte evenimente publice, care ar putea degenera în violențe. MAE recomandă cetățenilor români care se deplasează în orașul Istanbul să manifeste prudență sporită și să evite zonele aglomerate, în special cele frecventate de cetățeni străini.

Atât în capitala Ankara cât și în principalele orașe ale Turciei sunt organizate filtre de circulație, la intrările în oraș, de către forțele speciale ale poliției și ale jandarmeriei. Este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din acest stat și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia și a orarului de funcționare a punctelor de trecere a frontierei, orar care poate suferi modificări. Se recomandă, totodată, cetățenilor români aflați pe teritoriul Turciei să aibă în permanență asupra lor documentele de călătorie, pentru eventuale controale / filtre organizate de forțele de ordine locale.

În mod particular, se recomandă cetățenilor români care călătoresc în Republica Turcia să evite orice deplasare în zona sud și sud-est a țării și zona situată la frontiera cu Siria și Irak, din cauza riscurilor ridicate generate de operațiunile miliare de la frontiera turco-siriană, acțiuni teroriste și de apariția unor situații imprevizibile. Deplasarea în localitățile din proximitatea frontierelor menționate, implică, în consecință, pericol major de securitate.

Cetățenii români sunt avertizați că există riscul ca anumite căi de comunicație sau puncte de trecere a frontierei să fie temporar închise, iar zonele respective să fie supuse unor restricții neprevăzute, de natură militară.

Având în vedere atentatele teroriste din ultimii doi ani, în care au fost vizați atât cetățeni turci, cât și cetățeni străini aflați în zone aglomerate sau turistice, persistă riscul de producere a unor noi atentate în astfel de zone, în marile orașe ale Turciei.

Cetățenii români aflați în vizită sau în tranzit în aceste orașe (în special, Ankara – cartier Kizilay Bulevardul Tunalı; Istanbul – piețele Taksim și străzile adiacente, B-dul Istiklal şi cartierul Kadikoy, Sultanahmet și zona Bazar; Izmir) şi în alte zone turistice intens frecventate din Turcia trebuie să dea dovadă de maximă prudență în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spaţiile publice şi de interes turistic.

Se recomandă insistent cetăţenilor români care călătoresc la Istanbul să evite staţionarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secţiilor de poliţie, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgenţă zona în care se află.

Se recomandă evitarea deplasărilor în zonele de conflict, de la frontiera Turciei cu Siria, grupate în special în provinciile şi, după caz, localităţile Diyarbakîr, Sylvan, Şirnak, Nusaybin, Gaziantep, Van, Hakkari, Kilis, Şanlîurfa, Tunceli, Erzincan, Mardin, Şiirt, Hatay, Adana, Adîyaman, Igdîr, Muş, Agri, Batman, Kars. Majoritatea frontierelor terestre cu Siria sunt închise.

Taguri articol


12